Cătălin Ranco Pițu a fost cel care a semnat cele două dosare, iar cel al Mineriadei a ajuns din nou la procurorii militari, cu întreg probatoriul anulat prin decizia instanței supreme, când se afla de nouă luni la conducerea Secției Parchetelor Militare.
Fostul procuror a spus că a decis să se pensioneze din motive personale, nu din cauza faptului că Gabriela Scutea și-a încheiat mandatul de procuror general al României și nu a mai fost propusă pentru un al doilea mandat.
”Am aproape 26 de ani de magistratură, legea îmi permite să mă pensionez și din motive personale am decis că este cazul să fac acest pas”, a declarat Cătălin Ranco Pițu pentru Gândul.
Ion Iliescu a refuzat să dea declarații în dosarul Revoluției
Fostul șef al Secției Parchetelor Militare a povestit cum au decurs discuțiile cu fostul președinte Ion Iliescu, după ce a fost citat pentru a fi audiat în dosarul Revoluției.
Ne-am întâlnit în mai multe rânduri, conform procedurii. De fiecare dată, relația a fost una evidentă, anchetator – persoană anchetată, dar a fost o relație civilizată, pe alocuri chiar elegantă. Fostul președinte al României a refuzat în mod constant să dea declarații. Are de altfel acest drept, dreptul la tăcere, bine cunoscut. A uzat de acest drept și nu am putut decât să respect decizia dumnealui, aceea de a nu da niciun fel de declarație oficială.
Am avut în schimb discuții informale, câteva ore de discuții, foarte interesante, pe diverse teme, inclusiv tema principală, cea a Revoluției din decembrie 1989. Și-a exprimat propria părere cu privire la ce s-a întâmplat după 22 decembrie, momentul în care a preluat puterea în statul român, începând cu orele 16:00 ale zilei de 22 decembrie”, a spus acesta.
Cât de sincer a fost Ion IlIescu?
Cătălin Ranco Pițu a fost întrebat cât de sincer a fost Ion Iliescu în timpul declarațiilor neoficiale, cele oficiale neexistând din cauza dreptului la tăcere. Pițu a spus că fostul președinte nu a recunoscut nimic.
”Să zicem că l-am simțit inteligent. Nu a recunoscut sub nici o formă că ar avea vreo vinovăție cu privire la cei aproape 850 de morți care au survenit ulterior preluării puterii de către Ion Iliescu și anturajul lui, factorii de decizie politico-militară ai acelor momente.
Am încercat în numeroase rânduri să-l conving să avem o discuție cât se poate de sinceră și de deschisă despre cauzele care au făcut ca după 22 decembrie, orele 16:00, să moară foarte multe persoane, să fie rănite și mai multe persoane.
A refuzat de fiecare dată această discuție, iar când într-un fel sau altul îmi exprimam opinia personală conform căreia el se face vinovat alături de alte persoane pentru survenirea respectivelor decese și răniri de persoane, în mod evident nu-i convenea discuția, își schimba și mimica, se întuneca într-un fel aș putea spune, se încrunta, avea o privire schimbată, dar nu dorea niciun fel de discuții.
A trebuit, conform legii, să iau situația ca atare, să respect decizia lui de a nu da declarații și asta e. Prima întâlnire a fost în decembrie 2018, iar ultima, probabil a cincea sau a șasea, în mai anul trecut”, a povestit fostul procuror.
Cătălin Ranco Pițu, despre dosarul Mineriadei
Cătălin Ranco Pițu era șeful Secției Parchetelor Militare de nouă luni atunci când dosarul Mineriadei ajuns de la instanța supremă înapoi la procurori. Potrivit acestuia, prin decizia instanței supreme de anulare în totalitate a probatoriului, dosarul a rămas înaintea reînregistrării numai ”două coperți goale”.
”Dosarul Mineriadei este în lucru la secția Parchetelor Militare. Cei doi procurori care instrumentează acest dosar lucrează într-un ritm susținut, vă asigur de acest lucru.
Se lucrează foarte bine și repede în acest dosar, i se acordă acestui dosar importanța cuvenită, însă dosarul Mineriadei, intitulat generic din iunie `90, are un alt istoric juridic decât dosarul Revoluției, în sensul în care instanța, mai precis Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat în totalitate probatoriul și toate actele de procedură ale dosarului. Dosarul, dacă-i putem spune așa, însemna la momentul deciziei ICCJ, două coperți goale.
În perioada scursă de la momentul re-reînregistrării acestui dosar la secție, s-a lucrat cum am spus, într-un mod pe care eu îl consider excepțional.
Au fost readuse la dosar probele anulate, reobținute cauzei, conform procedurii noi, bineînțeles. Au fost reaudiate majoritatea persoanelor care trebuiau audiate în acest dosar și se va lucra în continuare, chiar dacă eu nu voi mai fi șeful secției, se va lucra într-un ritm susținut”, a explicat acesta.