România nu este afectată de decizia Rusiei de a nu mai furniza gaze Poloniei și Bulgariei

Totuși, premierul a ținut să sublinieze că problemele ar putea apărea pe termen mediu și lung, deoarece România va avea nevoie de gaz.

„În schimb, este clar că avem nevoie de gaz pentru că, tocmai în urma întâlnirilor şi discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii Azomureş, ieri, s-a reuşit luarea  unei decizii ca o parte din combinat să fie deschis. Avem nevoie de îngrăşăminte, de fertilizatori pentru agricultura românească. Deci avem nevoie de gaz, dar avem suficient acum ca să putem să asigurăm consumul populaţiei şi partea cealaltă folosită în industria de profil”, a declarat premierul.

Trebuie să recunoaştem că România este o ţară norocoasă

De asemenea, Nicolae Ciucă a precizat că prin Legea offshore şi onshore, asumată de formaţiunile din coaliţie, se asigură demararea investiţiilor în exploatarea gazelor din Marea Neagră şi acelor de la mare adâncime din zona Buzău.

„Ca atare, vă pot spune temporar câteva elemente şi anume că primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase de către compania Black Sea Oli&Gas la jumătatea acestui an şi atunci vom avea 1 miliard de metri cubi în plus pe an asiguraţi prin această investiţie care ar compensa. Este vorba de 10%. Noi avem nevoie de 20% gaze din import şi sigur, la  chestia aceasta se adaugă şi celelalte demersuri de asigurare a cantităţii necesare de gaz”, a mai afirmat premierul.

Potrivit acestuia, „în perimetrul de la Caragele (Buzău) există speranţe ca primele gaze să fie  extrase în 2024, iar în perimetrul Neptun Deep mai devreme de finele anului 2026 – 2027 nu putem să sperăm că vom avea gaz din Marea Neagră”.

„Trebuie să recunoaştem că România este o ţară norocoasă, având această resursă deosebit de importantă în acest moment”, a conchis Nicolae Ciucă.