Informația serii de la Vladimir Putin! A luat decizia. I-a zis direct la telefon

Sursa: Dreamstime

Vladimir Putin a luat decizia! I-a transmis vestea direct la telefon lui Emmanuel Macron, președintele Franței. Potrivit relatărilor venite dinspre partea franceză, cei doi lideri au vorbit două ore şi zece minute despre războiul din Ucraina.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a luat decizia. Liderul de la Kremlin i-a transmis președintelui francez, Emmanuel Macron, că Moscova vrea să continue negocierile cu Ucraina. Putin a denunţat, însă, lipsa de seriozitate a părţii ucrainene.

Kremlinul a susținut că Ucraina nu este pregătită pentru o activitate serioasă în negocierile de pace.

„Partea rusă încă este deschisă dialogului, deşi Ucraina nu este pregătită pentru o activitate serioasă în negocierile de pace”, a comunicat Kremlinul, conform agenţiilor de presă Interfax şi Reuters. Potrivit cotidianului Le Parisien, Vladimir Putin a acuzat Uniunea Europeană că ignoră „atrocităţi” comise în Ucraina de forţele militare ucrainene.

„Occidentul ar putea ajuta la oprirea acestor atrocităţi prin exercitarea influenţei adecvate asupra autorităţilor de la Kiev, precum şi prin oprirea aprovizionării cu arme a Ucrainei”, a subliniat Preşedinţia Rusiei.

Au vorbit la telefon timp de 2 ore și 10 minute

Preşedinţia Franţei a transmis, potrivit cotidianului Le Parisien, că Emmanuel Macron a avut o convorbire care a durat două ore şi zece minute cu Vladimir Putin. Aceasta este prima conversaţie a lui Emmanuel Macron cu Vladimir Putin după data de 29 martie. Sâmbătă, Emmanuel Macron a discutat prin telefon cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

De altfel, pe 10 martie, Emmanuel Macron a încercat să îl convingă pe Putin să renunțe la conflictul din Ucraina. Într-o convorbire telefonică avută atunci, preşedintele francez, alături de cancelarul german Olaf Scholz, i-au cerut preşedintelui rus Vladimir Putin un armistiţiu ”imediat” în Ucraina.

Potrivit unui comunicat transmis de președinția franceză, Macron, Scholz şi Putin au convenit să rămână într-un contact strâns în zilele următoare. Pe de altă parte, orice soluție care ar putea pune capăt conflictului militar este necesar să fie negociată între Rusia și Ucraina.

Ce au vorbit Putin și Macron la telefon

În ceea ce privește opiniile liderului francez, Emmanuel Macron declara că nu crede într-o soluție reală între Moscova și Kiev. Mai exact, el declara că războiul va continua și în săptămânile următoare. Tot atunci, șeful statului francez a subliniat faptul că ţările europene nu vor intra direct în conflict pentru că ”un război cu Rusia ar fi un război mondial, cu o putere dotată” cu armă nucleară.

”Sunt conştient: pe termen scurt, mai degrabă războiul va fi purtat în continuare”, a afirmat Emmanuel Macron. Pentru că ”nu cred că, în zilele şi săptămânile următoare, va exista o soluţie reală negociată. Sper şi facem tot ce putem pentru a ajuta”, a menţionat atunci preşedintele francez.

Referitor la atitudinea lui Vladimir Putin, Macron declara că președintele rus refuză să înceteze focul în ciuda discuțiilor purtate în ultimele zile.