Adrian Năstase a scos la iveală ce pensie primește! Fostul premier este un susținător al pensiilor speciale: Este foarte mică
Adrian Năstase a făcut publică suma pe care o primește lunar drept pensie. Într-o declarație la Antena 3, fostul prim-ministru al României a precizat că pensia pe care o primește el lunar nu este una exagerat de mare. Din contră, Adrian Năstase o consideră foarte mică.
Pensiile speciale sunt un subiect delicat în România, iar Adrian Năstase este unul dintre persoanele care consideră că ele sunt necesare. În plus, fostul prim-ministru a și dat statul în judecată, alături alți 400 de oameni, pentru pensiile speciale. Această decizie a venit în contextul în care omul politic este de părere că pensia specială este un drept legal.
„Soluția pe care am considerat-o eu potrivită a fost aceea a impozitării acestor pensii, în așa fel încât peste 5.000 de lei ele să fie impozitate gradual și să nu să nu mai existe aceste pensii nesimțite, pe bună dreptate criticate în presă.”, a declarat fostul premier.
Adrian Năstase consideră că pensia sa este prea mică
În cadrul emisiunii de la Antena 3, fostul prim-ministru a precizat că el încasează o pensie de aproape 5.000 de lei. Totuși, Adrian Năstase consideră că această sumă este foarte mică. Întrebat ce sumă crede că ar merita, fostul șef al Executivului a declarat că „a primit ce trebuia-aproape doi ani de închisoare”.
De asemenea, el a mai spus că ministrul Agriculturii, Petre Daea, are o pensie de 2.000 de lei, după 40 de ani de muncă, fără pensie specială.
Numărul bugetarilor ar trebui redus drastic, consideră fostul premier
În opinia fostului premier al României, Adrian Năstase, numărul bugetarilor ar trebui să fie redus de Guvern cu 25%. Năstase spune că aici s-ar face cu adevărat economie și nu „tonner-ul și celelalte hârtii”.
„În România sunt, în momentul de față, 1,25 milioane de bugetari. Când eu eram premier erau 800.000. Cred că o reducere de 25% a numărului bugetarilor ar însemna o economie reală în banii de la buget. Tonner-ul și celelalte hârtii, astea nu fac economii”, a declarat Năstase.
Chiar dacă recunoaște că este o măsură nepopulară, Guvernul actual are „nevoie de măsuri mult mai radicale”. Adrian Năstase consideră că acum ar fi un moment politic prielnic pentru o astfel de măsură, având în vedere că atât PSD cât și PNL se află la guvernare.
„PNL și PSD sunt la guvernare, deci nu este nicio șansă ca o astfel de măsură radicală să fie jucată de unul împotriva celuilalt în vederea alegerilor”, a explicat Năstase, adăugând că atunci „când am fost popular, am pierdut alegerile, poate că fiind nepopular le-aș câștiga”.