Apar noi informații despre Gabriela Firea, după ce aceasta a demisionat din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Nu mulți cunosc următorul lucru.
Gabriela Firea se numără printre puținele femei care au ales să se implice în politică. Chiar și așa, fostul ministru a reușit să aibă grijă și de familia sa.
Gabriela Firea a reușit să aibă grijă și de familia sa
De-a lungul vieții sale, Gabriela Firea a fost căsătorită de două ori. În momentul de față, fostul ministru se află la cel de-al doilea mariaj, alaturi de Florin Pandele, primarul orașului Voluntari.
Cei doi au ales să-și unească destinele în anul 2010, la aproape un an de zile după decesul primul ei soț, Răsvan Firea, alături de care avusese o căsnicie de 17 ani.
Pe fondul unor dificultăți medicale ce le-a întâmpinat din cauza unui transplant de rinichi suferit anterior, primul soț al Gabrielei Firea a suferit un atac cerebral, iar medicii nu l-au mai putut readuce la viață, astfel încât a fost declarat decedat.
Fostul ministru a ales să-și refacă viața după decesul fostului soț
„Răsvan mi-a spus, când nu se simțea foarte bine, că vrea ca să îmi refac viața pentru ca în casa noastră și în fața copilului să nu apară tot felul de bărbați”, a relatat Gabriela Firea, în urmă cu mai multă vreme.
Astfel, fostul ministru a ales să-și refacă viața după decesul fostului soț. În schimb, multe persoane se întreabă câți copii are Gabriela Firea.
Din prima căsnicie a rezultat un fiu, Tudor Stefan, în vârstă de 25 de ani, iar din al doilea mariaj alți doi băieți. Este vorba despre David Petru, în vârstă de 8 ani și mezinul familiei, Zian-Mihail, în vârstă de cinci ani.
Gabriela Firea se bucură de vacanța de vară
Pe data de 13 iulie 2023, Gabriela Firea a împlinit respectabila vârstă de 51 de ani, însă nu a apucat să și-o sărbătorească cum se cuvine din diverse motive. Fostul ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și-a sărbătorit ziua de naștere abia vineri, 4 august 2023, alături de familia sa.
„O surpriză plăcută din partea familiei și a prietenilor, acum câteva zile, în concediu…trecuse aniversarea mea fără tort și dorința gândită la fiecare început de an. Mulțumesc!”, a scris ea, vineri dimineață, pe contul ei de Facebook.