Informația serii despre Mirela Vaida! Celebra prezentatoare a ajuns la spital

Sursă: Dreamstime

Mirela Vaida și-a îngrijorat toți fanii cu ultima fotografie postată pe rețelele de socializare. Prezentatoarea TV a apărut împreună cu fiica sa într-un spital. Ce au pățit cele două?

Prezentatoarea TV Mirela Vaida a postat o poză pe rețelele de socializare în care apare împreună cu fiica sa, purtând măști, la un spital.

Ce a pățit Mirela Vaida?

„Păi…”, este singurul mesaj scris de Mirela Vaida pe fotografia realizată în spital și postată pe Instastory.

S-ar putea ca fiica prezentatoarei TV să se confrunte cu o viroză, mai ales că în ultima perioadă acestea au crescut în rândul copiilor. Carla este cea mai mare dintre copiii Mirelei Vaida, care urmează să împlinească chiar pe 20 februarie vârsta de 8 ani.

Judecătorii au luat o decizie definitivă în cazul atacatoarei Mirelei Vaida

A fost luată o decizie definitivă în cazul Antoanelei Grigoraș, femeia care a atacat-o pe Mirela Vaida chiar în platourile de filmare. Aceasta va rămâne închisă, după cum au stabilit magistrații, pe data de 18 ianuarie.

Au trecut aproape doi ani de când agresoarea a încercat să îi facă rău Mirelei Vaida, însă magistrații au luat o decizie definitivă în acest caz.

Antoanela Grigoraș, femeia care a venit goală în platoul emisiunii TV „Acces Direct” cu un bolovan, în încercarea de a-l arunca spre prezentatoarea TV, va rămâne în închisoare. Femeia a încercat contestarea deciziei de internare la Spitalul de Psihiatrie, însă judecătorii au luat o decizie radicală și au respins-o, relatează Spy News.

„Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatoarea GRIGORAȘ ANTOANELA JAQUELINE și menține încheierea contestată. Obligă inculpata la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, au decis recent magistrații.

Procurorii clasaseră dosarul

Vă amintim că, în cazul tentativei de omor, procurorii au clasat dosarul, justificând că Antoanela Grigoraș nu ar fi vrut să-i facă rău Mirelei Vaida atunci când a aruncat spre ea cu o bucată de bordură ce cântărea câteva kilograme. Vedeta însă a contestat decizia, iar judecătorii au dispus ca ancheta să fie reluată.

„Admite plângerea formulată Vaida Elena Mirela, împotriva Ordonanței de clasare nr. 1521/P/2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, conformată prin ordonanța nr. 147/II-2/2021 a prim procurorului parchetului de pe lângă Tribunalul București. Desființează soluția atacată și trimite cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală. În temeiul disp. art. 275 al. 3 din C.pr.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, stabileau judecătorii în urmă cu un an de zile.