Narcisa Suciu a fost operată de urgență: „Sunt încă în spital, pe perfuzii”
De câteva zile, Narcisa Suciu trece prin clime de coșmar. Totul a început pe data de 18 iulie, în timpul unui turneu muzical la nivel național. De sâmbătă seară, artista a început să se simtă din ce în ce mai rău. Deși s-a odihnit, a luat medicamente și a făcut câteva injecții, starea ei s-a agravat, așa că luni a ajuns de urgență la spital, unde și-a făcut toate analizele pentru a afla ce problemă are.
„Am cântat în Baia Mare sâmbătă, iar la Chitila duminică. Sâmbătă noaptea am început să mă simt rău, iar duminică dimineața m-am simțit foarte rău. Am vomitat în mașină, apoi în Cluj, în aeroport. Din fericire m-am întâlnit acolo cu Camelia Mitoșeru și m-a ajutat să mă târăsc prin aeroport și îi mulțumesc tare mult.
Nu știam ce am, doar că îmi era foarte rău. Am luat o pastilă de rău de mișcare, am adormit, am ajuns în București, am mers la Chitila, unde aveam o cameră pentru cântare și am primit ajutor de la o asistentă.
Mi-a dat niște injecții, niște calmante și am adormit. M-am trezit pe seară și n-am putut să cânt. Îmi era foarte rău. Până la urmă am zis să mă duc să cânt vreo trei piese. Am cântat o oră. Una peste alta, luni am ajuns într-un spital despre care știam că are cameră de gardă și primiri urgență pentru adulți. Mi-au făcut toate analizele posibile, am fost la CT.”, a dezvăluit Narcisa Suciu.
Narcisa Suciu este internată în spital: „Nu știu când voi pleca acasă”
În urma investigațiilor făcute, medicii de acolo au anunțat-o că trebuie să se opereze de urgență. Astfel că, Narcisa Suciu a ajuns pe masa de operație. În prezent, aceasta este internată în spital, aflându-se sub atenta monitorizare a cadrelor medicale.
„A venit un domn chirurg care mi-a spus că ar trebui să intru în operație acum, că e o urgență de grad zero și că în cazul în care mă grăbesc s-ar putea să ne iasă, iar dacă nu s-ar putea să fie prea târziu. Sunt încă în spital, pe perfuzii. Asistenta e chiar lângă mine!
Nu știu când voi pleca acasă… Voi vorbi cu chirurgul, dar încă nu știu exact. (..) M-am trezit lucidă, fără dureri de cap, fără nimic. Iar chirurgul meu o să rămână în viața mea, parte din familie. Mi-a salvat viața”, a mărturisit artista, în cadrul unui interviu acordat IMPACT.