Informația momentului despre Vladimir Putin a venit chiar în această seară. Pentagonul a dezvăluit public planul pe care liderul de la Moscova îl are chiar acum. Despre ce este vorba și ce ar urma să se întâmple? E fără precedent.
Informația serii despre Vladimir Putin a venit chiar acum din partea Pentagonului. Subsecretarul Apărării din Statele Unite, Colin Kahl, a vorbit despre războiul din Ucraina, dar și despre planurile reale pe care liderul de la Moscova le-ar avea.
Menționăm faptul că au trecut aproape patru luni de zile de când Rusia a declanșat invazia în Ucraina, iar pierderi destul de mari au fost înregistrate în ambele părți. În ciuda acestui lucru însă, Vladimir Putin și-a intensificat atacurile și a bifat mai multe victorii în câteva orașe ucrainene.
În acest sens, oficialul american susține că Vladimir Putin nu își dorește să cucerească întreaga țară, ci doar o mare parte din Ucraina, însă și acest scenariu este unul destul de pesimist pentru el, având în vedere modul în care lucrurile evoluează pe front.
„Cred în continuare că are planuri pentru o parte semnificativă din Ucraina, dacă nu întreaga ţară. Acestea fiind spuse, nu cred că poate atinge aceste obiective”, a declarat Kahl, în cadrul unui eveniment găzduit de Center for New American Security, conform Reuters.
Planul real al lui Vladimir Putin pentru Ucraina
Totodată, oficialul american a mai precizat că deși Rusia poate avea câștiguri tactice, Ucraina rezistă și ea la rândul ei. În acest sens, Kahl este de părere că trupele ruse nu vor avea capacitatea de a atinge obiectivele pe care Vladimir Putin și le dorește.
„Ruşii pot obţine câştiguri tactice aici şi acolo. Ucrainenii rezistă. Nu cred că ruşii au capacitatea de a atinge aceste obiective grandioase” a adăugat oficialul Pentagonului.
Menționăm faptul că până la momentul actual, Ucraina a pierdut un sfert dintre terenurile cultivabile din cauza ocupaţiei ruse, în sud şi în estul țării. Un semnal de alarmă în acest sens a venit din partea Ministerului ucrainean al Agriculturii.
„Ucraina a pierdut un sfert dintre terenurile cultivabile din cauza ocupaţiei ruse a anumitor regiuni, în sud şi est, însă acest lucru nu constituie o ameninţare la adresa securităţii alimentare a ţării”, a spus acesta, relatează AFP.
Ucraina a pierdut un sfert din terenurile cultivabile
„În pofida piederii a 25% dintre terenurile cultivabile, structura culturilor semănate anul acesta este mai mult decât suficientă să asigure consumul populaţiei ucrainene”, a subliniat luni, într-o conferinţă de presă, adjunctul ministrului ucrainean al Agriculturii Taras Vîsoţkii.
Totodată, oficialul ucrainean a mai precizat că și consumul a scăzut având în vedere numărul persoanelor care au părăsit țara de la declanșarea războiului și până în prezent.
„Consumul a scăzut, la rândul său, din cauza deplasării masive (a populaţiei) şi a migraţiei externe”, potrivit ministrului.
Menționăm faptul că, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Mgraţiilor (OIM) şi Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi (UNHCR) peste şapte milioane de ucraineni au fost deplasaţi în interiorul ţării.