Volodimir Zelenski a luat o decizie radicală în ceea ce îi privește pe trădătorii patriei sale. La scurt timp, Parlamentul de la Kiev a aprobat o nouă lege ce reglementează suspendarea activității politice a grupărilor considerate a fi „pro-ruse”.
Noua lege permite suspendarea activităţii partidelor politice ce neagă ferm sau justifică agresiunea militară rusă din Ucraina
Menționăm faptul că măsura respectivă este în vigoare de pe 20 martie 2022, după ce a fost aprobată de Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, relatează agenția de presă Unian.
Dintr-un total de 450 de deputați ucraineni din Rada Supremă, 330 au votat în favoarea proiectului legislativ, ce a fost introdus oficial în parlamentul unicameral de la Kiev de pe 28 martie 2022.
Pe 20 martie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat suspendarea temporară a 11 partide politice pe durata aplicării legii marţiale. Decizia sa a primit acceptul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare din Ucraina.
Ministerul Justiţiei a primit instrucţiuni clare ca să oprească imediat activităţile politice ale grupărilor respective, acuzate că au „legături cu Rusia”.
În instanța judecătorească, câteva partide politce au solicitat dizolvarea lor. Olga Sofghiria, deputat ucrainean și promotor al legii respective, a explicat faptul că, odată ce o instanţă judecătorească a interzis activitatea unui partid politic, grupul parlamentar respectiv va fi dizolvat.
Pe 12 mai, Viktor Medvedciuk, liderul politic al Platforma de Opoziţie – Pentru Viaţă (o mare formațiune suspendată), a fost arestat, după ce a fugit din arestul său la domiciliu în ianuarie 2022.
Viktor Medvedciuk, afacerist pro-rus și prieten apropiat al lui Vladimir Putin, a fost acuzat de înaltă trădare pentru că a dezvăluit secrete de stat şi pentru că a avut afaceri ilegale în Peninsula Crimeea, anexată anterior de Rusia.
Printre formațiunile suspendate se numără şi partide minoritare, precum Nashi („Ai noştri” – n.red.), condus de omul de afaceri din domeniul comunicaţiilor Evgheni Muraev (acuzat că ar avea legături secrete cu Guvernul de la Moscova), Uniunea Forţelor de Stânga și Partidul Socialist din Ucraina.
Neutralitatea Ucrainei, condiționată de Zelenski: Pentru noi, cel mai important este eliberarea Donbasului
Amintim faptul că, anterior, Volodimir Zelenski a oferit un interviu presei saudite în care vorbește despre neutralitatea țării sale. El a declarat că acest lucru va fi posibil doar dacă Rusia eliberează complet teritoriul ucrainean, inclusiv regiunea separatistă Donbas și Peninsula Crimeea.
„Ruşii insistă asupra neutralităţii, iar pentru noi cel mai important este eliberarea Donbasului şi a tuturor teritoriilor ocupate temporar, precum şi a peninsulei Crimeea, şi ea ocupată”, a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu publicat, luni seara, de către canalul de televiziune Al Arabiya.
Președintele Ucrainei a acuzat din nou Rusia că încercă să distrugă țara prin referendumurile care vor avea loc în teritoriile ocupate. Aceste referendumuri vor fi cu privire la independența zonelor ocupate, așa cum a fost și cel din anul 2014, atunci când Peninsula Crimeea a fost anexată.
Zelenski cere garanții de securitate
Volodimir Zelenski a cerut garanții de securitate pentru ca Ucraina să accepte neutralitatea cerută de Moscova. Aceste garanții de securitate sunt necesare pentru ca „Ucraina să nu mai facă obiectul unor atacuri similare pe viitor, precum şi alte tipuri de arme în cazul unui război ca cel de acum”.
Cu toate acestea, președintele ucrainean spune că o decizie în acest sens va fi luată după ce va fi organizat un referendum la care să participe întregul popor.
Negocierile de pace s-au blocat
Volodimir Zelenski a vorbit și despre negocierile dintre cele două țări beligerante și spune că negociatorii ruși „nu au capacitatea de a lua decizii, iar ultimul cuvânt îl va avea mereu Putin”.
Din acest considerent, președintele ucrainean cere un dialog direct cu omologul său rus.
În privinţa suspendării exporturilor din Ucraina, o problemă ce îngrijorează mai multe ţări arabe, dependente în mare măsură de produsele de bază din această ţară europeană, cum ar fi grâul sau floarea soarelui, el a afirmat că asediul impus de navele de război ruseşti porturilor ucrainene ‘ar putea provoca o criză alimentară’ mondială anul acesta.