Un plan de austeritate nu va fi implementat în România! Klaus Iohannis: Rezultatul nu a fost unul bun
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că el nu va mai accepta un nou plan de austeritate pentru România, venind și cu un exemplu în acest sens. Mai precis, președintele țării a invocat criza economică din perioada 2009-2011, atunci când planul de austeritate nu a dat un rezultat dorit. Drept urmare, șeful statului spune că nu mai dorește să accepte un „nou experiment de acest tip în România”.
„Nu cred și nu avem un plan de a intra într-un procedeu de austeritate din motive foarte simple. Am avut criza economică din 2009, 2010, 2011, unde s-a încercat în plan european să se combată criza prin măsuri de austeritate. Rezultatul nu a fost unul bun și nu intenționez să accept un nou experiment de acest tip în România”, spune Klaus Iohannis.
E important să ne pregătim pentru aceste vremuri
Klaus Iohannis mai spune că planul acesta a fost prezentat de mai multe ori de către guvern. Șeful statului mai spune că este important să ne pregătim pentru aceste momente grele, subliniind că aceste crize „nu au fost generate de noi, ci de alții”, referindu-se, de fapt, la Federația Rusă.
„Este un plan care până acum a funcționat foarte bine. Guvernul, pe de o parte, alocă bani suficienți pentru investiții și avem mare noroc că dispunem de fonduri europene. investiții. Pe de altă parte, guvernul a venit cu pachete de sprijin succesive pentru a ajuta populația vulnerabilă să treacă mai ușor de șocul creșterii prețurilor. Acestea vor continua. Vom avea investiții semnificative în infrastructură și economie. Vom avea și pachete de sprijin unde e nevoie. E important să ne pregătim pentru aceste vremuri care în continuare vor fi complicate. Aceste crize nu au fost generate de noi, ci de alții, în speță de Rusia care a atacat Ucraina. Trebuie să avem răbdare și guvernul să ia măsurile cele mai înțelepte”, mai spune președintele României.
Președintele României nu este de acord cu taxa de solidaritate
Șeful statului a mai spus că nu este de acord cu taxa de solidaritate și cu renunțarea la cota unică, subliniind că și-a exprimat opinia de mai multe ori pe această temă.
„Sunt pentru păstrarea cotei unice și împotriva taxei de solidaritate, această opinie am exprimat-o de mai multe ori”, a explicat președintele Iohannis.
Pe acest fond, șeful statului a venit cu explicații referitoare la deciziile sale și spune că principiul taxei de solidaritate nu i se pare corect.
„Nu mi se pare corectă ca principiu taxa de solidaritate… iar cota unică nu este neapărat cel mai bun mod de a impozita, dar pentru un sistem care nu este digitalizat are multe avantaje”, a adăugat Klaus Iohannis.
Președintele României a mai explicat că astfel de modificări nu vor avea loc în mandatul său.