Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că prin noile legi ale Educației a fost introdusă posibilitatea efectuării de către studenții români a unor stagii în străinătate, dar și o deschidere a universităților românești pentru studenții străini.
Studenții români vor avea parte de noi beneficii, anunţă chiar premierul Nicolae Ciucă
Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că prin noile legi ale Educației a fost introdusă posibilitatea efectuării de către studenții români a unor stagii în străinătate, dar și o deschidere a universităților românești pentru studenții străini.
De realizarea acestor schimburi academice se va ocupa Programul Național pentru Internaționalizare Universitară, care va oferi studenților români tot sprijinul și informațiile de care au nevoie pentru a putea începe o perioadă de studiu în altă țară.
„În noua lege a educației pentru mediul universitar, a fost introdusă posibilitatea efectuării de către studenții români a unor stagii în străinătate, dar și o deschidere a universităților românești pentru studenții străini.
Aceste două inițiative sunt parte a proiectului “România Educată”, în care sunt specificate câteva estimări pentru orizontul de timp al anului 2030: aproximativ 20% dintre studenții români vor efectua, în mod curent, stagii peste hotare, iar circa 10% dintre tinerii care studiază în România vor fi străini.
De realizarea acestor schimburi academice se va ocupa Programul Național pentru Internaționalizare Universitară, care va oferi studenților români tot sprijinul și informațiile de care au nevoie pentru a putea începe o perioadă de studiu în altă țară.
Activitatea externă a acestui program se va centra pe platforma online www.studyinromania.gov.ro, unde vor fi popularizate posibilitățile de studiu pe care le oferă instituțiile de învățământ superior din țara noastră.
Am încredere că expunerea tinerilor români la alte culturi și la studiul în altă limbă le va extinde orizonturile și le va îmbunătăți capacitățile de care se vor folosi în viața profesională. Atragerea de studenți străini va construi punți de legătură cu alte țări și va pune bazele unor schimburi culturale importante pentru viitorul relațiilor internaționale ale României”, a scris, marți, Nicolae Ciucă pe contul său de Facebook.
O nouă materie devine obligatorie în școlile din România
„Educația financiară este deja un opțional pe care foarte multe școli îl aleg. De asemenea, vom avea săptămâna educației financiare, care are și o linie bugetară votată de Parlament, dedicată. Vom avea fonduri pentru organizarea de activități în școli.
În noua lege, tematica educației financiare devine obligatorie, adică în noile programe vom avea această obligație, să includem noțiuni de educație financiară. Este foarte important ca elevii să știe să-și gospodărească bugetele, să ia alegeri financiare cu toate argumentele pe care ar trebui să le aibă un cetățean integrat în societate și activ.
Aceste legi ale educației își propun să răspundă la provocările pe care le știm din studii – 1 din 2 elevi de 15 ani nu reușește să aplice în realitate cunoștințele de matematică. De asemenea, 4 din 10 elevi, după ce citesc un text, nu pot extrage esențialul, nu pot face ușor o sinteză. Vedem și cifre îngrijorătoare privind abandonul școlar. Noul pachet legislativ își propune să ajute fiecare elev să-și îndeplinească potențialul.
Un al doilea element esențial este calitatea cadrelor didactice și susținerea lor. Aici avem în primul rând o creștere salarială în raport cu rolul dascălilor în societate. Practic, toată grila din educație va pleca de la nivelul salariul mediu pe economie. De asemenea, fiecare nou dascăl va trece printr-un masterat didactic, din care 80% este practică – în clasă, cu un mentor, un profesor cu experiență (…)
Un alt element foarte important este o rută completă pentru învățământul tehnologic dual – educația va fi realizată într-o relație mai strânsă cu angajatorii de la nivel liceal și va putea ajunge până la nivelul învățământului superior.
Avem o serie întreagă de programe cu scop cultural – vouchere culturale în valoare de 250 de lei pe an, pentru ca fiecare elev să poată merge la muzeu, la teatru, să poată accesa o serie întreagă de beneficii culturale. De asemenea, programul „O carte pentru fiecare”, pentru a da copiilor acces la literatură”, a anunțat, joia trecută, Ligia Deca, ministrul Educației în cadrul unei emisiuni TV.