Premierul Nicolae Ciucă a transmis luni preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de nominalizare pentru portofoliile ministerelor Investiţiilor şi Proiectelor Europene, respectiv Cercetării, Inovării şi Digitalizării, informează Guvernul.

Cine sunt cei doi miniștri nominalizați de PNL?

Pentru funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene este propus Ioan Marcel Boloş, iar pentru funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării este propus Sebastian Burduja.

Menționăm că, Biroul Executiv al PNL a decis, pe 21 aprilie, nominalizarea deputatului Sebastian Burduja pentru funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a lui Marcel Boloş în funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Potrivit PNL, decizia în BEx a fost luată cu unanimitate de voturi.

De asemenea, conducerea PNL a votat nominalizarea senatorului PNL Iulia Scântei pentru funcţia de judecător la CCR, din partea Senatului.

Numirile vin după demisia fostului ministru, Dan Vîlceanu

În prezent, Marcel Boloş este ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi ministru interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, iar Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe 6 aprilie.

„În urmă cu aproximativ o oră, după finalizarea şedinţei de Guvern, mi-am înaintat demisia domnului prim-ministru, Nicolae Ciucă, aşa cum am anunţat şi în urmă cu câteva zile de la sediul Partidului Naţional Liberal”, a spus Vîlceanu la puțin timp după demisie.

Dan Vîlceanu anunțase cu o săptămâna înainte că intenţionează să-şi prezinte demisia din funcţie.

„În zilele următoare, când voi avea posibilitatea să am o discuţie cu domnul Nicolae Ciucă, aş vrea, în urma acestei discuţii, să-mi înaintez demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, având în vedere faptul că am plecat într-o echipă care (…), ca orice echipă, se baza şi pe încredere (…). Sunt convins că, la momentul ăsta, nu mai putem vorbi de acest gen de încredere şi de coeziune de care e nevoie într-o echipă guvernamentală, aşa că voi avea o discuţie cu domnul prim-ministru şi voi face acest gest”, a spus Vîlceanu la sediul PNL.