Europarlamentarul Cristian Terheș a vorbit miercuri despre noua directivă a Comisiei Europene privind centralele termice pe gaz. Potrivit acesteia, la 24 de luni de la intrarea în vigoare, statele nu vor mai putea da autorizație clădirilor dacă au încălzire pe fosil.
Românii de rând vor fi puși în dificultate, consideră politicianul, pentru că soluțiile alternative nu sunt deloc ieftine.
Se elimină centralele pe gaz
„Directiva a fost initiata de CE la finele anului 2021. Obiectivul – a spus presa la acea vreme – e sa elimine acele centrale pe gaz. Ministrii de atunci au iesit sa infirme, dar o sa vedeti ca exact asta o sa se intample. Aceasta directiva va influenta viata si buzunarele romanilor. Si cladirile noi care se vor construi, dar si cele care vor fi renovate (vor avea de suferit – n.r.). (…)
Daca Romania si-a inchis minele, termocentrala Mintia a fost inchisa, se lucreaza si la inchiderea Complexului energetic Oltenia – de unde vine curentul ala? Acum importam 20% din necesarul de care avem nevoie. (…)
Pai daca noi mai inchidem si CEO, si tot ceea ce inseamna producerea de energie pe carbune si gaz, efectiv ramane cu aproape 50% din necesarul de curent pe care trebuie sa il aducem de la vecini. De unde? In buna parte din Ungaria care produce curent atomic cu tehnologie ruseasca.
Colegii din grupul ECR, grupul Conservator, si din grupul ID – toti ne-am dat seama ce se intampla cu aceasta directiva. Am zis sa o supunem la vot si sa se respinga in intregime, adica sa nu se mai intre pe discutii, pe amendamente. S-a supus un astfel de amendament in prima faza la vot. A fost adoptat doar cu 145 de voturi pentru, 472 de voturi contra. Am fost doar eu si dl Marinescu, singurii doi europarlamentarii care am votat pentru a se respinge aceasta directiva in totalitate, fara a se mai intra pe celelalte amendamente.
La final, directiva a fost aprobata cu 343 voturi, 216 voturi impotriva. Vedeti, au fost totusi apropiate voturile.
Un important detaliu pentru cei care ne urmaresc, grupurile Renew Europe si S&D au votat pentru ca aceasta directiva sa fie aplicata (fac parte PSD si USR din aceste grupuri – n.r.)”, a declarat europarlamentarul.
Cei care vor fi cei mai afectați sunt exact cei săraci
Chiar dacă aceste măsuri nu se vor aplica imediat, Cristian Terheș spune că cei mai afectați vor fi tot cei cu venituri reduse.
„Cei care nu isi permit sa traiasca in case facute dupa ultima moda, cei care traiesc pe unde traiesc, cei care locuiesc la tara, va dati seama in ce situatie sunt pusi acesti oameni care sunt fortati in conditiile actuale sa schimbe tot ceea ce inseamna sistem de incalzire.
Bineinteles ca lucrul asta nu se intampla de azi pe maine. Oamenii acestia cand isi vand casa, spre exemplu, le vor trebui niste certificate pentru a arata cat de eficienta este casa respectiva din punct de vedere energetic. Daca nu e suficient de eficace, n-o pot vinde la pretul la care poate ca ar vrea sa o vanda.
Adica intram in niste chestiuni in care, la finalul zilei, atunci cand aduni si scazi, principalii si singurii perdanti sunt oamenii cu precadere saraci, iar castigatorii sunt putinii oameni bogati care au ajuns acum sa deschida fabrici de panouri fotovoltaice, dau de lucru romanilor”, a afirmat Terheș, la Realitatea PLUS.