Luni, 31 octombrie, Elena Udrea a primit o lovitură grea din partea judecătorilor.
Adrian Alexandrov este alături de Elena Udrea! I-a transmis mesajul chiar acum
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație solicitat de fostul ministru al Turismului în Gala Bute, prin care aceasta spera să fie pusă în libertate.
În acest context, Adrian Alexandrov, iubitul acesteia şi tată al fetiţei lor, Eva Maria, a postat un mesaj pe contul său de socializare, semn că nu trece vreun moment fără ca el să se gândească şi să o susţină de la distanţă pe Elena Udrea.
„Be strong” (Fii puternică) a fost mesajul transmis de către Adrian Alexandrov pe contul său, alături de o fotografie cu Elena Udrea într-un decor de iarnă, undeva la munte.
Reamintim că luni, 31 octombrie, magistraţii ÎCCJ (Înalta Curte de Casație și Justiție) au respins recursul în casație înaintat de Elena Udrea. Instanța a precizat că atât recursul în casație al Elenei Udrea, cât și cel al lui Rudel Obreja, sunt nefondate, amândoi fiind condamnați în dosarul „Gala Bute”.
Mai mult, ambii condamnați trebuie să plătească suma de 500 de lei, drept cheltuieli judiciare către stat, în timp ce decizia este una definitivă.
Elena Udrea a primit o condamnare definitivă de 6 ani de închisoare cu executare, iar acum își ispășește pedeapsa la Penitenciarul de Femei Târgșor.
Elena Udrea îşi dorea rejudecarea dosarului Gala Bute: Au executat ordinul de condamnare a mea, împotriva oricăror evidențe din dosar
Cu ceva timp în urmă, Elena Udrea explica de ce îşi doreşte rejudecarea dosarului Gala Bute, în care ea şi Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, au fost trimişi după gratii.
„Dacă dosarul Gala Bute este rejudecat de către judecători independenți, singura soluție posibilă este achitarea mea! Nu uitați, este vorba despre dosarul în care singurele probe în acuzarea mea sunt declarațiile celor 3 denunțători, care au rămas liberi ca urmare a acestor declarații mincinoase!
Asta nu a contat pentru judecătorii „sistemului paralel”, Florentina Dragomir sau Ionuț Matei, care, puși cu mâna în completele care m-au judecat, au executat ordinul de condamnare a mea, împotriva oricăror evidențe din dosar”, afirma Elena Udrea la acel moment.