Simona Halep riscă să primească pedeapsa maximă în urma unui test pozitiv cu Roxadustat. Veștile nu se anunță a fi bune pentru româncă, dat fiind că alți trei sportivi care s-au dopat cu aceeași substanță au primit câte patru ani de suspendare.
Simona Halep, lovitură la un an de la ultima partidă jucată
Românca va împlini, la finalul lunii august, un an de când a jucat ultimul meci oficial în circuitul WTA, traseul său fiind oprit încă din octombrie 2022. Deși procesul Simonei s-a terminat la finalul lunii iunie, verdictul a fost amânat deoarece situația a fost declarată un caz excepțional deoarece sportiva este acuzată de două lucruri foarte grave: dopaj cu roxadustat şi iregularităţi în paşaportul medical.
Simona Halep are de înfruntat un hop foarte important, pe 14 august va primi vestea eliminării din clasamentul WTA, după mai bine de zece ani petrecuți în Top 10.
Acest lucru se întâmplă pentru că românca nu îşi poate apăra punctele câştigate în 2022. Începutul turneului US Open 2023 va însemna pentru Simona că va trebui să pornească de la zero la revenirea în tenis.
Specialiștii anticipează o pedeapsă aspră
Nu sunt puțini specialiștii care sunt de părere că judecătorii de la Sports Resolution îi vor acorda o pedeapsă foarte aspră, de minim doi ani de suspendare. După verdict, Simona Halep are posibilitatea de a contesta decizia la Tribunalul de la Lausannes, lucru care i-ar putea reduce pedeapsa la 15 luni.
„Fiind un tribunal independent, ne aflăm în imposibilitatea de a comenta orice aspect legat de dosarele noastre, indiferent că procedurile s-au încheiat sau sunt în desfășurare. Adoptăm această abordare în privința tuturor cazurilor care ajung la noi.
Vă mulțumim pentru înțelegere şi ne cerem scuze că nu vă putem furniza mai multe detalii, în acest moment”, aceasta a fost declarația Sport Resolutions la începutul lui august 2023 pentru „Adevărul”.
Alte cazuri similare
Alți sportivi dopaţi cu roxadustat au primit suspendări drastice. De exemplu, pe 27 iulie 2015, ciclistul Fabio Taborre a fost testat pozitiv la inhibitorul roxadustat în cadrul unui control în afara competiției din 16 iunie 2015. Acesta a fost suspendat provizoriu, după care a primit o suspendare de patru ani pe data de 25 mai 2016.
Un alt caz este cel al maratonistului francez Bertrand Moulinet, care a fost suspendat pentru patru ani din Federația Franceză de Atletism din cauza rezultatului pozitiv la testul antidoping.
Totodată, Carlos Oyarzun a primit o suspendare de patru ani din partea UCI în urma testării pozitive pozitiv pentru FG-4592 la Jocurile Panamericane din 2015.