Premierul Nicolae Ciucă a vorbit miercuri, în cadrul evenimentului organizat de Ernst&Young, despre creșterea economică a României, care a fost confirmată chiar de Banca Mondială. Potrivit premierului, economia țării noastre a crescut cu 4,6%.
Premierul Nicolae Ciucă a participat, miercuri la evenimentul organizat de Ernst&Young cu prilejul celebrării a 30 de ani de activitate în România. În cadrul evenimentului, premierul a vorbit despre mediul de afaceri românesc și despre contribuția investitorilor la evoluția economică a României.
„Mă bucur să particip la aniversarea pe care dumneavoastră aţi organizat-o în această seară, meritând acest moment şi sunt convins că Ernst&Young va face istorie şi în următorii 30 de ani. Practic am sosit aici de la o altă activitate, unde o altă organizaţie de business, este vorba de Topul Firmelor Româneşti care, în acelaşi moment, în aceeaşi zi, sărbătoreşte alături de dvs. tot 30 de ani de existenţă.
Este o bucurie şi o mândrie pentru mine să pot să particip la cele două evenimente şi să mă gândesc cât de bine lucrează împreună mediul de afaceri românesc, investitorii români cu companiile de consultanţă, cu mediul de afaceri şi cu investitorii străini pentru a contribui la evoluţia economică, la evoluţia credibilă a economiei româneşti.” a declarat Nicolae Ciucă.
Economia României este în plină dezvoltare
De asemenea, Nicolae Ciucă a ținut să precizeze că economia țării noastre s-a dezvoltat, „crescând de 9 ori PIB-ul şi de 14 ori numărul companiilor.”
„Progresul ţării noastre s-a produs pe fondul unor transformări continue, la care aţi contribuit activ, fie la construcţia ecosistemului economic şi social, fie sprijinind trecerea la o economie de piaţă funcţională şi conectând România la trendurile de business globale. Prin proiectele reper prin care EY România a contribuit la bunele practici şi astfel, în mod implicit, la dezvoltarea României în toţi aceşti ani se numără restructurarea sistemului legislativ, transformarea entităţilor de stat prin privatizare, extinderea digitalizării.
Prezenţa mea astăzi aici nu are altă menire decât aceea de a vă transmite mesajul de recunoaştere şi de încredere în continuare că veţi avea o contribuţie cel puţin similară cu cea pe care aţi avut-o, la nivelul acestor 30 de ani, şi veţi contribui consistent la consolidarea parcursului economic al ţării noastre. Guvernul pe care îl reprezint, încă de la început, şi-a declarat poziţia pro-business, pro-investiţii.
Vom continua să menţionăm că suntem Guvernul care a alocat cea mai mare sumă din buget pentru investiţii, aproximativ 18 miliarde euro şi face tot ceea ce este omeneşte posibil să poată să folosească fondurile europene puse la dispoziţie, fonduri care ajung la cifra de 90 de miliarde şi care aşteaptă să fie atrase şi investite în conformitate cu viziunea mediului de afaceri din ţara noastră.” a mai spus șeful Guvernului.
Creșterea economică a României, confirmată de Banca Mondială
Totodată, premierul Ciucă a vorbit şi despre rezultatele creșterii economice din țara noastră, care a fost confirmată chiar de Banca Mondială.
„S-a vorbit despre recunoaşterea evoluţiei economice, de creşterea economică a României. Rezultatele se văd atât în ceea ce noi la nivel naţional anticipăm, dar şi în aprecierile instituţiilor internaţionale de profil şi aici doresc să amintesc doar creşterea economică pe care a confirmat-o Banca Mondială – 4,6%, într-un context deloc simplu, într-un context în care mediul de securitate dă de gândit şi face ca investitorii să fie mai circumspecţi atunci când se gândesc să vină şi să investească într-o ţară din proximitatea unei zone de conflict, dar cu toate acestea putem să ne bucurăm de atenţia pe care investitorii ne-au oferit-o, bucurându-ne anul acesta de investiţii străine directe a căror valoare a crescut cu aproximativ 48% comparativ cu anul trecut. Ceea ce ne dă speranţă că anul viitor, dacă vom fi la fel de credibili, dacă vom oferi acelaşi cadru de stabilitate, atunci aceste investiţii vor continua să crească.”, a declarat Nicolae Ciucă.
Obiectivul României la OCDE
De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a vorbit și despre obiectivul naţional de aderare al României la OCDE.
„Doresc să mai ating un subiect, este cel pe care noi l-am asumat ca obiectiv naţional şi anume accederea la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. A fost un obiectiv pe care l-am trecut în lista de priorităţi încă din luna decembrie a anului trecut, când am preluat guvernarea şi pe care m reuşit să îl derulăm astfel încăt să primim foaia de parcurs pentru accederea la OCDE. Suntem în permanentă legătură. Avem un Comitet interministerial care se ocupă nemijlocit de acest obiectiv.”, a mai spus Nicolae Ciucă.