După ședința de Guvern de miercuri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre certificatul verde COVID la locul de muncă, precizând că există deja în lucru un draft de proiect de lege pe acest subiect. De asemenea, ministrul Rafila a adăugat că speră ca legea să fie adoptată de Parlament luna aceasta.
Legea certificatului verde COVID va intra în curând în vigoare în România! Alexandru Rafila: În scurt timp va fi înaintat Parlamentului
În cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că există deja în lucru un draft de proiect de lege privind introducerea certificatului COVID la locul de muncă. De asemenea, ministrul a anunțat că la el au lucrat specialiști din INSP.
”În scurt timp va fi înaintat Parlamentului (proiectul de lege privind certificatul covid) Avem deja un draft, la care lucrează colegi de la INSP şi din Parlament, şi încercăm să venim în Parlament cu un proiect care să necesite mai puţine ajustări decât cel iniţial, care era limitat din punctul de vedere al accesibilităţii”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Când ar putea să fie gata
Întrebat când ar putea intra în vigoare această lege, ministrul Sănătății a declarat că speră ca Parlamentul să îl aprobe în această lună.
Amintim că în Camera Deputaţilor există, în prezent, proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, semnat de Florin Cîţu şi de alţi foşti ministri din Cabinetul său. Proiectul PNL a fost respins la Senat, ajungând în dezbaterea Camerei Deputaţilor în forma iniţiatorului. În Cameră, acesta urmează să primească raport din partea mai multor comisii, existând, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, peste 40 de pagini de amendamente depuse deja.
De asemenea, Partidul Social Democrat (PSD) a anunțar că nu susține proiectul Partidului Național Liberal (PNL) şi a anunţat că este nevoie de un alt proiect de lege.
Legea certificatului verde din România se modifică complet
George Simion, liderul AUR, a declarat că nu va susţine un document care le ia cetățenilor dreptul la libertăți. Totodată, acesta face apel la Florin Cîţu să renunțe la intențiile sale privind vaccinarea obligatorie şi accentuarea certificatului verde.
„Sunt împotriva încălcărilor drepturilor fundamentale ale românilor indiferent de forma prin care se face. Un certificat similar cu certificatele care au existat şi în perioadă interbelică nu face bine cetăţenilor. Au murit oameni la Revoluția din ’89 pentru libertatea noastră şi nu agreăm acest gen de certificat, indiferent dacă sunt persoane vaccinate sau nevaccinate.
Suntem total împotriva certificatului verde şi este o poziție pe care ne-o asumăm şi e o poziție pe care o avem pentru că aşa ne-au cerut românii. M-am dus într-o şcoală în Volovăţ, judeţul Suceava unde copiii nu învață. Erau presiuni pe profesori ca să se vaccineze ca să poată merge la şcoală. Nu agreăm restricţiile într-un moment în care numărul de cazuri este similar cu cel din luna mai. Atâta timp cât discriminarea nu se face pe bază de vaccinare că asta ne deranjează pe noi. Atâta timp cât cei care transmit această boală pot fi în egală măsură şi vaccinaţi şi nevaccinaţi.
Avem o responsabilitate faţă de oamenii care ne-au votat şi care ne cer acest lucru. Noi rămânem pe poziție şi nu credem că ar trebui un certificat care să includă printre criterii vaccinarea. Dacă vorbim de nivelul de anticorpi că mulţi români au trecut deja prin boală, deja discutăm despre altceva. „, a spus George Simion, la Antena 3.