Cutremur pe scena politică. Elena Udrea a răbufnit la adresa ministrului Justiției, având în vedere atitudinea pe care acesta o are față de cazul său. Totodată, fostul ministru se întreabă de ce mai ocupă, de fapt, Cătălin Predoiu această funcție.
Elena Udrea este revoltată de modul în care justiția din România funcționează. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, fostul ministru al Turismului lansează acuzații grave la adresa ministrului Justiției, Cătălin Predoiu și face și un apel de ultim moment către acesta.
Aceasta susține că este victima unui abuz, fiind arestată de 50 de zile într-o țară membră a UE, după ce a fost condamnată ilegal. Totodată, Elena Udrea a vorbit și despre completul de trei judecători care nu era specializat, dar și despre Florentina Dragomir, care își exercită funcția ”fără drept”.
„Înțeleg domnule Ministru al Justiției că sunteți preocupat de faptul că unii cetățeni români, abuzați de justiția pe care o păstoriți din 2007 ( cu mici întreruperi), își caută dreptatea în Europa, deci în țări cu standarde mult mai înalte de justiție decât România.
Elena Udrea susține că este victima unui abuz
Dar despre abuzul care mi se întâmplă mie ce părere aveți domnule ministru? Cum vi se pare faptul că stau arestată de 50 de zile într- o țară europeană pentru că am fost condamnată ilegal, întâi de un complet de 3 judecători care nu era specializat și din care făcea parte Florentina Dragomir, care exercită fără drept funcția pentru că nu îndeplinea jurământul de credință, apoi de un complet de 5 judecători constituit cu încălcarea gravă a legii, iar contestația în anulare în care am cerut rejudecarea dosarului tocmai că urmare a acestei compuneri a completului, mi-a fost respinsă doar mie dintre toate cazurile similare, încălcându-se atât decizia 685/2018 a CCR cât și decizia CJUE din 21.12.2021?”, scrie Elena Udrea pe Facebook.
Fostul ministru a vorbit și despre fetița sa de doar trei ani care nu și-a văzut mama de două luni din ”cauza unor abuzuri ale justiției”, întrebându-l totodată pe ministru ce părere are în legătură cu acest caz.
Totodată, Udrea a adus în discuție și haosul ”general” de la ICCJ, unde judecătorii dau decizii fie contra fie pentru Curtea Constituțională.
„Dar despre faptul că fetiță mea de 3 ani nu m-a văzut de aproape 2 luni din cauza acestor abuzuri ale justiției dumneavoastră, ce părere aveți? Aveți vreo părere? Care este poziția dvs că Ministru al Justiției față de acest caz?
Dar față de haosul general de la ICCJ, unde unii judecători dau decizii când pro când contra curții constituționale, chiar și contra CJUE, iar alții ar vrea dar nu au curajul să respecte deciziile CCR pentru că se pare că sunt amenințați, unde nu s-a stabilit încă o poziție coerentă și unitară față de falsul conflict între CCR și CJUE ( în realitate nu există niciun conflict, dar nici asta nu aveți curajul să tranșați)?”, se întreabă Elena Udrea.
Elena Udrea critică justiția din România
Fostul ministru a făcut referire și la cazul de la Caracal, care durează de trei ani de zile, în care Gheorghe Dincă nu și-a primit încă condamnarea.
Elena Udrea susține că fiecare român are dreptul să își aleagă și să își caute dreptate, având în vedere haosul care predomină în justiția din România.
„Că membru al CSM, ați ridicat acest subiect în ședințele consiliului? Dar despre condamnările neprevăzute de legea penală, ori prescrise, despre faptul că s-a ajuns din cauza lașității unor magistrați și a slabei calități a clasei politice, să se dea pedepse mai mari pentru o eventuală mită de 25 de mii euro, decât pt omor, răpiri, violuri și tâlhării. De 3 ani justiția dvs încă nu l-a condamnat pe monstrul din Caracal, celebrul Dincă, asta nu va preocupă?
Cetățenii României aparțîn Europei, și așa cum au dreptul să aleagă o școală mai bună, un loc de muncă mai bun, la fel au dreptul să își caute dreptatea dacă în țară lor domnește haosul în Justiție, și sunt abuzați de cei care ar trebui să aplice legea în mod corect, iar politicienii că dvs și marea majoritate, nici măcar opinii nu reușiți să aveți sau nu îndrăzniți!”, se mai arată în postarea fostului ministru.
Elena Udrea, mesaj către Cătălin Predoiu: ”La ce bun să rămâneți în funcție?”
Elena Udrea își încheie postarea întrebându-l pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care este, de fapt, scopul său în funcție având în vedere situația în care ea se află de mai bine de o lună de zile.
Aceasta a mai precizat că ministrul Justiției mai are o șansă să se ridice ” la nivelul profesionistului în drept care este” și că să ar fi bine să nu o rateze.
„Nu e nevoie să va străduiți să mă aduceți în țară, dacă dvs că Ministru al Justiției îmi garantați că în România mi se aplică și mie aceeași lege precum s-a aplicat tuturor celor în situația mea, vin singură domnule Predoiu! Dacă nu puteți garanta unuia, sau mai multor cetățeni ai țării din guvernul căruia faceți parte aplicarea legii, la ce bun să rămâneți în funcție?
Domnule Predoiu, încă mai aveți șansă să va ridicați și că ministru la nivelul profesionistului în drept care sunteți! Nu o ratați! Că cineva care a pus câteva cărămizi importante la temelia carierei dumneavostră, îmi permit această sugestie”, a mai adăugat fostul ministru al Turismului.