Informația zilei despre Elena Udrea! Anunțul venit chiar acum din Bulgaria

Elena Udrea

SURSA FOTO: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik

Elena Udrea a făcut primele declarații după ce a fost arestată de autoritățile bulgare. În prezent, aceasta susține ferm că ceea ce i se întâmplă acum este o mare nedreptate. „Să se aplice legea şi în cazul meu”, sunt câteva dintre cuvintele sale.

Elena Udrea a spus că închisorile din țara noastră sunt sub standardele europene, motiv pentru care majoritatea statelor europene refuză să trimită condamnaţii înapoi în România.

Reporter: – În continuare vă bazaţi pe acel recurs în casaţie?

Elena Udrea: – Da, în mod cert.

Reporter: – Pe ce anume?

Elena Udrea: – O să vedeţi.

Reporter: – La ce să ne aşteptăm?

Elena Udrea: – Să se aplice legea şi în cazul meu. Adică e absurd ca doar în cazul meu, în România să nu se aplice legea. Nici decizia CCR, nici decizia Curţii Europene de Justiţie.

Reporter: – O să chemaţi un expert să vorbească despre condiţiile din închisorile din România?

Elena Udrea: – Sunt criticate în toate hotărârile date în Europa. Aproape nicio ţară din Europa nu mai trimite înapoi niciun arestat din cauza condiţiilor din arest.

Deci, instanţa a spus că nu mai este nevoie, probele depuse arată clar condiţiile, dar nu ăsta este argumentul meu principal. Eu nu vorbesc în principal despre condiţiile din arest, ci despre ilegalitatea  situaţiei în care mă aflu. Sunt arestată ilegal de 40 de zile, a declarat Elena Udrea într-un interviu acordat Antena 3.

Amintim faptul că, recent, judecătorii de la Curtea de Apel din Sofia au luat o decizie nouă cu privire la solicitarea recentă a Elenei Udrea de a nu fi trimisă înapoi în România, după ce judecătorii din Blagoevgrad au decis să urmeze mandatul european de arestare emis pe numele ei.

Decizia luată de judecătorii bulgari, miercuri, 18 mai

Judecătorii de la Curtea de Apel din Sofia au amânat, din nou, decizia în ceea ce o privește pe Elena Udrea. Următoarea dată a procesului penal este 3 iunie.

La ieșirea din instanță, fostul ministru al Turismului a declarat că este arestată ilegal de 40 de zile și a cerut ca legea să fie aplicată și în cazul ei.

Curtea de Apel din Bulgaria trebuie să ia o decizie cu privire la extrădarea sa, după ce judecătorii de la Blagoevgrad au decis să urmeze mandatul european de arestare emis pe numele ei.

Aceasta le-a spus celor din Blagoevgrad să nu fie trimisă înapoi în țara natală din cauza condițiilor din penitenciare, precizând, totodată, că a închiriat o casă în orașul de la graniță și că a depus cerere de azil în Grecia, însă magistrații bulgari au refuzat argumentele ei.

În cazul în care magistrații bulgari vor respinge contestația formulată de Elena Udrea, atunci aceasta va fi trimisă în România, unde va fi închisă în Penitenciarul Târgșor. Acolo, fostul ministru al Turismului va executa pedeapsa de șase ani de închisoare din dosarul penal „Gala Bute”.