Florin Salam și soția lui, Roxana Dobre, au fost surprinși în metrou. Chiar dacă are în colecție mașini de lux și cu siguranță își permite o plimbare cu taxi, celebrul cântăreț și-a scos soția la plimbare cu metroul.
Soția lui Florin Salam: Merge și cu metroul regele
Roxana Dobre a imortalizat momentul și a postat pe rețelele sociale, anunțând fanii că „Merge și cu metroul regele”, aluzie la Florin Salam, supranumit „Regele manelelor”.
De asemenea, Roxana Dobre a primit de curând o bijuterie pe patru roți din partea soțului ei, dar nici Florin Salam nu duce lipsă de bolizi de lux.
Cu toate acestea, cei doi soți le-au demonstrat admiratorilor lor că mersul cu transportul în comun nu este o rușine și poate fi extrem de util, mai ales atunci când orașul este aglomerat.
Florin Salam și-a luat prin surprindere fanii, după ce a publicat pe internet un filmuleț în care arăta cum circulă cu metroul în București, avându-i drept companie pe soția sa, Roxana Dobre și pe fiul lor.
„Merge și cu metroul regele. Am luat niște flori pentru soacră-mea și acum mergem în vizită la soacră-mea. Și soțul meu m-a scos, împreună cu fiul nostru, cu metroul”, a transmis Roxana Dobre.
„Dovada că este un om modest și nu a uitat de unde a plecat mult respect”, „Este un om ca toți oamenii”, au fost câteva dintre comentariile venite din partea fanilor.
Florin Salam a mai fost surprins și în metrou în anul 2019
În anul 2019, au apărut pe rețelele sociale imagini cu Florin Salam care se plimba cu metroul.
„Țin să vă anunț, nu-i rușine să mergi cu metroul. Eram puțin pișcat și am zis să plec cu metroul, asta nu însemnă că eram drogat, cum se scrie prin presă și pe rețelele de socializare.
Vă iubesc fanii mei! Dar copilul ăla nu a filmat când făceau toți poze cu mine, m-a prins în postura aia. Sper că ai făcut bani. Doamne ajută. Vă rog toți fanii mei să distribuiți toți”, a fost prima reacție a lui Florin Salam, după ce a fost văzut la metrou.
Roxana Dobre, soția cântărețului a făcut atunci câteva declarații.
„Nu are răbdare sa mai aștepte sa vină mașina după el, la aeroport, ca să ajungă acasă. De fiecare data se grăbește sa ajungă la metrou ca să nu mai piardă timp în trafic. Așa că urcă în metrou și vine acasă. Nu înțeleg de ce e lumea atât de mirată și de îngrijorată că merge el cu metroul.
Noi facem adeseori asta, dar de fiecare dată încercăm să fim cât mai discreți, nu simțim nevoia să ne expunem. Suntem oameni normali, facem lucruri normale”, a spus Roxana Dobre pentru WowBiz.