Informația zilei în politică! Care este propunerea PNL de premier de fapt? Florin Cîțu a recunoscut

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, luni dimineață, ce s-a discutat în cadrul partidului despre noua propunere pentru funcția de prim-ministru. Premierul demis a spus dacă Nicolae Ciucă va fi din nou desemnat premier din partea PNL.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, luni dimineață, că nu s-a vorbit despre varianta ca Nicolae Ciucă să fie propus din nou drept candidat pentru funcția de premier.

„În acest moment nu a făcut nimeni această propunere. Eu știu că domnul Ciucă a fost propus de mine. Nu s-a discutat acest lucru. În PNL noi facem propunerile. Când vom avea o propunere, o vom spune public”, a declarat Florin Cîțu.

Se pare că PSD și PNL ar fi aproape de o înțelegere pentru o „rotație” a premierilor. Astfel, cele două partide ar urma să dea câte un prim-ministru alternativ, pe perioade limitate.

Înțelegerea dintre PNL și PSD

Se pare că liberalii şi social-democraţii s-au înţeles şi vor merge în faţa preşedintelui Klaus Iohannis cu două variante pentru postul de şef al Guvernului.

Întrebat despre acest subiect, preşedintele PNL, Florin Cîţu, nu a dorit să precizeze dacă numele său este pe această listă scurtă. În plus, Cîţu a indicat faptul că data exactă la care vor merge la Palatul Cotroceni nu a fost încă stabilită.

“În ceea ce priveşte premierul, noi am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi le vom anunţa public (…) Decât să apară tot felul de informaţii pe surse, când avem o concluzie, vom prezenta.

Încă nu avem o dată (când se va merge la Cotroceni – n.red.). Astăzi – mâine va trebui rezolvată problema premierului. Sunt mai multe variante de premier (…) Vom face o şedinţă la partid pentru a aproba forma finală a programului de guvernare.

Noi am agreat că mâine va fi forma finală a programului de guvernare. După aceea urmează protocolul coaliţiei de guvernare”, a declarat, duminică, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Marcel Ciolacu a spus ce a negociat cu PNL-ul

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a explicat şi el care sunt cele două variante agreate de partide şi care vor fi prezentate preşedintelui Klaus Iohannis: premieri prin rotaţie, de la PNL şi PSD, sau un premier stabilit din rândul celor două partide.

El a subliniat totuşi că decizia finală îi aparţine, potrivit Constituţiei, preşedintelui României, el urmând să desemneze premierul.

“Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul ministru. (…) Este varianta, prima – prin rotaţie, preşedinţii celor două partide.

Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (…) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care eu o am”, a explicat Marcel Ciolacu.