Românii așteaptă cu nerăbdarea atât majorarea pensiilor, cât și a salariilor, iar odată cu investirea noului Guvern, aceste lucruri se apropie din ce în ce mai mult de realitate. Raluca Turcan, noul ministru al Muncii a vorbit despre creșterea salariului minim.
Mai exact, ministrul Muncii, Raluca Turcan, susține că în perioada imediat următoare instituția pe care o conduce va avea trei urgențe de rezolvat. Printre acestea se numără majorarea salariului minim, creșterea alocațiilor, dar și indicele de referință.
Potrivit ministrului, salariul minim urmează să crească în funcție de nivelul ratei de inflație. În ceea ce privește alocațiile, acestea urmează să crească cu 20% în 2021.
„La capitolul urgențe am discutat câteva chestiuni care țin de răs. pe care trebuie să-l oferim la salariul minim, indicele de refereriță și a alocațiilor.
În privința salariului minim și dl. Cîțu a subliniat că el trebuie să crească la nivelul ratei inflației.
În privința indicelui de referință putem să spunem că trebuie să creștem, dar nu într-o cheie populistă.
În privința alocațiilor răspunsul e că suntem în cadrul OUG dată de Guvern și alocațiile vor crește cu 20%”, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Ce spunea Orban despre majorarea salariului minim
În urmă cu două luni, când Ludovic Orban ocupa funcția de premier al țării, acesta preciza că nu va îngheţa valoarea salariului minim în anul viitor şi că acesta poate creşte în funcţie de productivitate, de inflaţie şi în concordanţă cu situaţia economică.
De asemenea, el mai explica faptul că o creştere artificială a salariului minim poate duce la concedieri din cauza deciziei unor companii de a-şi reloca afacerile acolo unde mâna de lucru este mai ieftină.
„Nu va îngheţa salariul minim, dar creşterea salariului minim se va baza pe nişte fundamente economice. Aici trebuie luat în calcul indicele de productivitate, pentru că poţi să creşti salariul dacă creşte productivitatea. Sigur că mi-aş dori să putem să o facem la nivel de ramură, odată şi odată.”, a afirmat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă susţinută duminică, la Bistriţa, scrie News.ro. El a precizat încă că o creştere artificială a salariului minim pote duce la pierderea de locuri de muncă, pentur că unele companii se vor reloca.
„Inflaţia a scăzut, nu mai e ca în guvernarea PSD, până la 5 la sută, acum inflaţia a scăzut pe la 2,7 – 2,8. Deci astea sunt datele, indicatorii economici care stau la baza calculului, la care se adaugă un coeficient care este rezultat din creşterea sau scăderea economiei. Evident că dacă e scădere economică, nu scade salariul minim, să nu scrieţi. Dacă e creştere economică e un coeficient care poate să determine o creştere a salariului minim. (…) O creştere artificială a salariului minim cum a făcut PSD-ul poate duce, până la urmă la pierderea de locuri de muncă pentru că sunt companii care se relochează, cum s-a întâmplat. S-au relocat în Serbia unele companii pentru că acolo mâna de lucru este mai ieftină, sau s-au dus în Moldova”, spunea Ludovic Orban