În 2023, admiterea la liceu se va face doar pe baza notelor de la Evaluarea Națională
Noul an aduce noi schimbări pentru elevii din România, potrivit inspectorilor școlari din Iași, care vor să le reamintească copiilor că în 2023 media notelor obținute în anii de gimnaziu nu va mai conta pentru admiterea la liceu. Pe scurt, elevii de clasa a VIII-a vor intra la liceu doar pe baza notelor obținute la Evaluarea Națională.
Întrucât notele obținute la Evaluarea Națională vor fi și mai importante în noul an, inspectorii școlari au oferit câteva sfaturi importante pentru elevii din România. Înainte de a intra în sala de examen, copiii ar trebui să evite orice gând negativ, precum gândurile în care își reproșează că nu au învățat suficient de mult. În plus, ar trebui să evite orice discuție cu ceilalți colegi sau cu părinții lor pentru a nu își pierde încrederea în forțele proprii.
Evaluarea Națională 2023. Ce trebuie să știe elevii de clasa a VIII-a?
„Conform Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024, repartizarea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat se face în două etape. La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, participă numai elevii care au susținut evaluarea națională.
Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate în unităţile de învăţământ de masă pentru candidaţii cu CES se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfășurată înaintea etapei de repartizare computerizată, conform Calendarului admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024”, a informat ISJ Iași.
Potrivit sursei citate anterior, după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situaţiile speciale.
„Candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunţat, în scris, la locul ocupat şi candidaţii care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat se repartizează în a doua etapă de admitere în învăţământul liceal, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023-2024”, au explicat inspectorii școlari din Iași.