Informaţii de ultimă oră pentru toţi pensionarii din România!
Opţiunile PNL şi PSD pentru majorarea veniturilor pensionarilor de la 1 ianuarie 2023
Par să existe neînţelegeri în coaliţia de guvernare cu privire la modul în care pensiile românilor vor creşte de la 1 ianuarie.
Liberalii îi acuză pe social-democraţi că ar fi dispuşi să acorde o majorare de numai 11% de la începutul anului viitor, restul de bani urmând să fie acordaţi abia după ce Marcel Ciolacu preia postul de premier de la Nicolae Ciucă, în urma rocadei stabilite pentru luna mai 2023.
Mai mult, PSD ar avea în plan şi acordarea unor ajutoare sociale abia în luna mai, atunci când va prelua conducerea Guvernului, mai acuză unii liberali.
De cealaltă parte, reprezentanţii PSD afirmă că nu există suficiente fonduri la buget pentru a se acorda o mărire de pensii de 15%, aşa cum optează în acest moment PNL. Mai mult, o majorare pentru toţi pensionarii nu ar fi corectă, pentru că aceia care au deja pensii mari ar primi mult mai mulţi bani în plus faţă de cei cu pensii modeste.
Marius Budăi: Nu discutăm în astfel de termeni despre necazul, despre supărarea și sărăcia părinților noștri
Soluţia pentru care optează aşadar PSD este o creştere a pensiilor de undeva între 10 şi 12%, plus un ajutor acordat doar celor care au pensii mici, în luna ianuarie.
„Nu pot să nu observ cu tristețe cum colegi de-ai noștri, din coaliție, când PSD aloca majorări de alocații, de salariu minim, de salarii și de pensii, le numeau pomeni electorale. Așa le spuneau atunci.
Că dacă PSD dă majorare de pensie, este o pomană electorală. Acum, licitează pe necazul părinților și al bunicilor noștri. Este condamnabil așa ceva.
Este hilar să spui că vrem noi să împărțim 12 procente acum, să dăm 3 procente mai târziu, când vine Ciolacu premier, nu discutăm în astfel de termeni despre necazul, despre supărarea și sărăcia părinților noștri.
Orice este de licitat pe lumea aceasta, dar nu necazul și supărarea și tristeților acestora”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru Antena 3.
„Nu vorbim decât de o majorare diferențiată a veniturilor, nu a pensiei, mărim veniturile astfel încât să ieșim cu toții cu bine din iarnă”
În continuare, şeful de la Ministerul Muncii a explicat cum are de gând PSD să îi ajute pe pensionari să treacă cu bine peste această iarnă, dar şi de ce categoriile vulnerabile trebuie să fie prioritatea guvernanţilor, nu cei care au acum pensii de peste 10.000 de lei, spre exemplu.
„Noi venim cu o anvelopă bugetară, în jur de 15 miliarde de lei, cu care putem asigura această majorare de 15% pe care o cer colegii noștri, însă împărțită într-un mod în care, noi, social-democrații, o vedem puțin altfel într-o perioadă de criză.
Să acordăm o majorare a valorii punctului de pensie pentru toată lumea într-un procent de cel puțin 10%. Dar într-o perioadă de criză noi trebuie să ne îngrijim foarte mult de categoriile vulnerabile.
Eu nu cred că pentru un pensionar care are pensia de peste 10.000 de lei, și vorbim de pensii de contributivitate, va fi aceeași greutate în această iarnă cum este pentru un pensionar, apropo, 1,3 milioane de pensionari seniori din România iau pensie de 1.000 de lei.
Eu cred că trebuie să ne îndreptăm atenția spre aceste categorii vulnerabile, în această perioadă grea. Nu vorbim decât de o majorare diferențiată a veniturilor, nu a pensiei, mărim veniturile astfel încât să ieșim cu toții cu bine din iarnă.
Nu putem discuta că unii să iasă din iarnă și pe alții să îi lăsăm la marginea societății. Aceasta este viziunea social-democrată. Asta înseamnă, până la urmă, solidaritate socială. Nu descurajăm contributivitatea, facem majorare pe valoare de punct de pensie, dar majorăm veniturile diferențiat, așa cum bine a explicat președintele partidului, Marcel Ciolacu”, a mai declarat, luni, ministrul Marius Budăi.