„Considerând contextul acesta în care se află România şi mă refer la expunerea la riscuri naturale, la evenimentele care se succed, inundaţii, cutremure şi, evident, la evenimentele care vor veni ca urmare a schimbărilor climatice, şi nu putem să să ignorăm că acestea se înmulţesc pe zi ce trece, ne-am fi aşteptat la o schimbare a comportamentului românilor şi la un interes mai mare faţă de asigurările de locuinţe. Din păcate, nu este chiar aşa. În continuare există o expunere foarte mare pe locuinţele neasigurate, o vulnerabilitate mare a României la asemenea evenimente şi, desigur, noi toţi facem eforturi să informăm şi să educăm populaţia, să-i facem conştienţi despre efectele pe care aceste aceste evenimente le pot avea asupra continuităţii vieţii lor”, a spus Nicoleta Radu în cadrul unei conferințe de profil.
Informarea și educarea populației sunt soluții pe termen lung
Directorul PAID a precizat că informarea şi educarea populaţiei sunt soluţii pe termen lung şi nu aduc ceea se doreşte, și anume informare şi conştientizare pe termen scurt.
„Practic ne uităm la televizor şi vedem oameni care sunt cu apa până până la acoperişul casei şi vrem să îi ajutăm, să îi despăgubim, suntem pregătiţi să o facem şi nu putem pentru că ei nu sunt asiguraţi. De aceea am încercat să găsim soluţii, pârghii de a forţa un pic conştientizarea faţă de aceste riscuri şi cumva de a suplini acele elemente din legea asigurărilor obligatorii care nu au fost aplicate niciodată sau au fost aplicate mai puţin. Ne-am dat seama de aceste lucruri şi nu avea sens să luptăm cu morile de vânt. Am încercat să avem un dialog cu multe autorităţi, cele care au fost deschise, desigur, la a discuta cu noi şi am reuşit să facem ca anumite pârghii să poată fi puse în aplicare astfel încât să facem din acest obiectiv al nostru de a avea o creştere cât mai mare pe zona asigurărilor de locuinţe să fie chiar fezabil”, a explicat ea.
Nicoleta Radu a spus, de asemenea, că primul obiectiv realizat în această primăvară este asocierea portalului PAID de vânzări online în portalul naţional de plată a taxelor şi impozitelor ghişeul.ro, care permite oricui să îşi achiziţioneze o asigurare obligatorie de locuinţe atunci când îşi plăteşte taxele şi impozitele.
S-au aprobat mai multe modificări la legea asigurărilor obligatorii
Aceasta a adăugat că au fost promovate mai urgent câteva modificări la legea asigurărilor obligatorii, „care ne fac să credem că putem să depăşim un pic şi să creştem acoperirea cu asigurare obligatorie”.
„Practic, legea noastră a fost modificată şi va intra în vigoare în 12 noiembrie 2023 şi ne referim la câteva modificări care au în vedere, în primul rând, aşa cum am spus, mărirea gradului de conştientizare sau o rapiditate în conştientizarea oamenilor referitoare la acea această poliţă. Şi da, cumva n-am pus accent pe latura punitivă deloc. Ne-am dat seama că nu funcţionează şi n-am încercat să accentuăm în niciun fel acest lucru.
Vorbim despre modificări precum accesibilizarea distribuţiei poliţelor PAD şi aici putem spune că această modificare a fost solicitată inclusiv de brokeri. Deci, în momentul acesta, această poliţă se va distribui şi prin brokeri. Brokerii au competenţele necesare pentru a face acest lucru. Suntem obligaţi să ducem acest mesaj, să facem tot posibilul ca mesajul nostru referitor la existenţa acestui tip de protecţie să ajungă cât mai aproape de oameni, şi vorbim de oameni care nu au acces la informaţie, zonele rurale, chiar şi zonele mici, urbane. Există categorii de oameni care încă nu cunosc că există o formă de protecţie, iar brokerii aici pot face un pas major, pot duce acest mesaj către oameni şi pot conduce la creşterea gradului de cuprindere”, a explicat directorul PAID la „ZF Bankers Summit 23”.
Care ar fi aceste modificări?
Nicoleta Radu a mai spus că mai există în lege o modificare prin care şi instituţiile publice ar putea să ajute la vânzarea acestor poliţe, dar nu a fost încă reglementată această prevedere.
O altă modificare importantă, cerută chiar de bănci, este introducerea poliţei PAD multianuale, care va ajuta foarte mult la reînnoirea portofoliilor emise prin bănci.
„Deci, practic, pentru portofoliile care sunt acum, care au poliţe facultative şi nu au poliţe PAD, se va putea să fie făcută curăţenie şi toate portofoliile să fie şi cu poliţă PAD şi cu poliţă facultativă. Practic, atunci când îţi iei un credit poţi să îţi achiziţionezi o poliţă PAD pe 30 de ani sau 20 de ani, pe toată durata creditelor şi astfel reînnoirea acestor poliţe este asigurată”, a explicat Nicoleta Radu.
Directorul PAID a mai spus că altă modificare este introducerea unor puncte de control al poliţei PAD, respectiv de câte ori se va face înregistrarea unei locuinţe la fondul funciar, va trebui făcută dovada existenţei poliţei PAD.
„În plus, mai este introdusă o obligaţie, din nou pentru autorităţi, de a informa populaţia de existenţa acestei poliţe la date fixe. Nu ştim această prevedere cum va fi aplicată, având în vedere experienţa celorlalte obligaţii care n-au prea fost…”, a declarat aceasta.
În prezent, există aproape două milioane de poliţe obligatorii, la 9,6 milioane de locuinţe, dintre care aproximativ 1,6 milioane au şi asigurare facultativă, arată datele furnizate de directorul PAID.
„Tot ceea ce am obţinut cu aceste 2 milioane este un efort organic al companiilor de asigurări, al distribuitorilor şi al PAID. Nu există niciun ajutor ca urmare a obligativităţii legii. Există o mică parte din portofoliu care se emit obligatoriu, dar este insignifiant”, a precizat ea.