FAN Courier a emis un avertisment cu privire la anumite SMS-uri pe care ar trebui să le evităm în cazul în care le primim. Altfel, riscăm să ne dispară toți banii din cont.
FAN Courier a lansat pe rețelele de socializare un avertisment cu privire la SMS-uri în care clienților li se spune că pachetul lor a fost blocat în depozitul companiei. Pentru a reprograma livrarea, li se spune că trebuie să acceseze un link.
„Dacă primiți mesaje SMS de tipul celor din imagine, vă rugăm să nu accesați link-ul și să nu introduceți datele voastre personale! Există o nouă tentativă de tip SMiShing, prin care atacatorii informatici folosesc serviciul SMS pentru a trimite un link fraudulos către clienți, în scopul obținerii de date bancare de la aceștia. Odată accesat, link-ul vă direcționează către o pagină falsă care copiază întocmai imaginea website-ului nostru oficial”, a transmis compania de curierat pe Facebook.
Cum ne dăm seama dacă mesajul este adevărat?
Astfel, FAN Courier își îndeamnă clienții să fie atenți, iar atunci când primesc un link, să verifice dacă este cel corect. „Asigurați-vă că link-ul este corect (https://www.fancourier.ro/awb-tracking/), cu terminația .ro”, a mai transmis compania.
Reprezentanții companiei ne îndeamnă, totodată, să căutăm orice greșeală gramaticală din text și să verificăm numărul de telefon de la care am primit mesajul. „Urmăriți orice exprimare îndoielnică sau greșeală gramaticală și verificați numărul de telefon de la care ați primit SMS”, a adăugat FAN Courier.
„FAN Courier nu vă va cere niciodată informațiile de pe card (număr card, dată expirare, cod CVC) sau informațiile personale confidențiale. Priviți cu suspiciune orice astfel de solicitare. Singurele date ce pot fi transmise în siguranță sunt numele și codul IBAN”, a mai precizat compania.
La final, compania de curierat ne îndeamnă să privim „cu suspiciune orice astfel de solicitare și, înainte de a oferi datele cerute, verificați veridicitatea mesajului la cyber.security@fancourier.ro”.
Hackerii ruși încearcă să fure datele românilor
În ultimele zile, mii de români au primit următorul mesaj: „Adresa de livrare a coletului dumneavoastră RO342521924SE este greșită, vă rugăm să actualizați adresa în 24 de ore sau va fi returnată”.
Textul este urmat de un link scurt. Mesajul seamănă foarte mult cu un mesaj real primit de la o companie de curierat. Dacă știm că nu trebuie să primim niciun pachet, atunci cel mai probabil nu vom cădea în capcana hackerilor. Este o problemă însă atunci când într-adevăr așteptăm un pachet și devenim tentați să accesăm linkul.
Site-ul seamănă destul de bine cu pagina reală a unei companii. Diferența este că în acest caz, ni se va cere să introducem datele personale și mai multe informații despre contul bancar și despre cardul pe care îl folosim, semn clar că avem a face cu o tentativă de fraudă.
În urma verificărilor, s-a constatat că adresa IP a site-ului respectiv este din Rusia, iar mesajele sunt trimise de o rețea de hackeri ruși.