Informație de ultima oră! Ce s-a întâmplat cu Vladimir Putin. Acum totul este clar

Vladimir Putin

Sursă: Kremlin.ru

În fiecare zi apar voci care au legătură cu Rusia și care susțin că Vladimir Putin este grav bolnav. Ultimele declarații de acest gen au fost făcute un fost spion britanic.

Christopher Snteele, fost ofițer de informații în cadrul MI6, care a condus biroul agenției britanice pentru Rusia între anii 2006 și 2009, vine și el cu o teorie explozivă.

Acesta susține că liderul de la Kremlin este ”cu adevărat grav bolnav”, informează Newsweek.

„Cu siguranță, din ceea ce auzim din surse din Rusia și din alte părți, Putin este cu adevărat grav bolnav”, a spus Christopher Steele pentru Sky News. „Nu este clar exact ce boală are, dacă este incurabilă sau în fază terminală. Dar, cu siguranță, cred că face parte din ecuație”, spune el.

Legătura dintre Steele și Donald Trump

Fostul spion MI6 Christopher Steele este omul din spatele faimosului dosar despre amestecul Rusiei în alegerile americane. Una din afirmațiile controversate ale lui Steele, care s-a dovedit neadevărată în urma anchetei FBI, a fost cea privitoare la întâlnirile secrete, de la Praga, din 2016, între fostul avocat personal al lui Donald Trump, Michael Cohen și interpuși ruși.

Ce spune despre Putin

Potrivit lui Steele, chiar dacă Vladimir Putin ar fi bolnav, liderul rus cu greu poate fi influențat.

„În general, sunt foarte puțini oameni care sunt gata să se opună sau să se certe cu Putin. Încă mai cred că există voci disidente, ale unor oameni care îi spun că acesta este un război catastrofal. Care, mai ales în economie, nu va aduce nimic bun pentru Rusia. Și nu putem decât să sperăm că în timp va duce la o schimbare de politică sau chiar la o schimbare de regim”, a spus fostul spion.

”Boala” lui Putin, cunoscută și de generalii Ucrainei

Afirmațiile lui Steele despre sănătatea lui Putin sunt doar cele mai recente de pe o lungă listă de speculații cu privire la bolile de care ar suferi liderul rus. Generalul ucrainean Kyrylo Budanov a declarat pentru Sky News că Putin este într-o „stare psihologică și fizică extrem de proastă și este foarte bolnav”.

Sănătatea lui Putin a ajuns în centrul atenției publice, fie din cauza unor astfel de supoziții, fie din cauza unor imagini video în care Putin pare că are anumite probleme de sănătate.

Cel mai comentat astfel de filmuleț îl arăta pe Putin sprijinindu-se de o masă, în timpul unei discuții cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu. Tabloidul britanic The Sun l-a citat pe Erik Bucy, profesor de comunicare la Texas Tech University, care susținea că Putin arăta „din ce în ce mai slăbit”. Un alt clip îl prezenta pe Putin poticnindu-se pentru scurt timp, înaintea unei întrevederi cu președintele belarus Aleksandr Lukașenko.

Recent, revista New Lines susținea că a obținut o înregistrare audio cu un oligarh apropiat Kremlinului, în care spune că președintele rus este „foarte bolnav de cancer de sânge”, fără să spună, însă, despre ce tip de cancer este vorba, potrivit Sky News.

Ashley Grossman, profesor de endocrinologie la Universitatea Oxford, a declarat pentru New Lines: „Putin a fost întotdeauna un bărbat într-o formă foarte bună. Dar în ultimii câțiva ani fața și gâtul s-au modificat. Pare a fi un efect al utilizării de steroizi.”