Informație de ultimă oră despre Busu! Ce s-a întâmplat cu celebrul prezentator meteo de la PRO TV

Florin Busuioc

Florin Busuioc/SURSA FOTO: Youtube

Florin Busuioc, cunoscutul actor și prezentator meteo, a devenit cetățean de onoare al municipiului Hunedoara. Comunitatea din Hunedoara i-a oferit titlul în semn de apreciere pentru întreaga sa carieră.

Busu, surprins de oamenii locului în care și-a petrecut primii ani din viață

Potrivit stirileprotv.ro, înainte de a urca pe scenă pentru a juca în „Insomniacii”, Busu a avut parte de o surpriză aparte. Acesta a primit titlul de cetățean de onoare al Hunedoarei, locul unde și-a petrecut primii ani din viață și pe care și-l amintește mereu cu drag.

Florin Busuioc: „Am rămas foarte plăcut surprins de cum arată orașul, am trecut și pe pietonală, și am văzut oameni tineri, frumoși, care se distrează”.

Premiul este un semn de apreciere pentru întreaga sa carieră profesională.

Florin Busuioc: „Le mulțumesc că au întocmit toate cele necesare ca să se producă acest lucru și acest eveniment și, ce să zic, sunt onorat”.

Dan Bobouțanu, primar Hunedoara: „Florin Busuioc este un hunedorean drag nouă tuturor. L-am privit întotdeauna cu mult respect, dar și cu multă simpatie, nu doar când prezenta Meteo, dar și pentru piesele de teatru sau filmele în care a jucat.”

Busu, fanul înfocat al echipei Corvinul Hunedoara

Ajuns pe meleagurile natale, Busu nu a uitat nici de echipa de fotbal Corvinul Hunedoara.

Florin Busuioc: „Întotdeauna am fost un pătimaș susținător al echipei Corvinul, pe vremea cu Lucescu, cu Mateuț, cu Andone, Gabor, Klein, Rednic, cei mari, care au rămas în memoria noastră.”

Busu urmează să aibă și o stea pe aleea celebrităților din oraș, lângă cea a lui Florin Piersic.

Cum arată viața personală a lui Florin Busuioc?

Cu câteva zile în urmă, presa locală a aflat detalii neștiute despre viața personală a lui Florin Busuioc. În prezent, Busu este căsătorit cu o femeie pe nume Liliana, actriță de profesie, cu care are împreună două fete, ajunse deja la vârsta maturității.

Spre surprinderea fanilor săi, se pare că prezentatorul TV a mai fost însurat înainte. Imediat după ce a terminat facultatea, Florin Busuioc a fost repartizat la Târgu Mureș, unde a cunoscut-o pe prima sa soție, Marieta, de meserie cadru medical. Aceasta a rămas însărcinată la începutul anului 1991, căsătorindu-se în scurt timp.

După ce s-a născut fiul lor, Florin Busuioc Jr., Marieta s-a mutat cu părinții ei pentru a o ajuta cu bebelușul.

Peste ceva timp, Florin Busuioc a plecat singur la București pentru a lucra la teatru. Cei doi aveau o căsătorie la distanță, însă totul avea să se destrame cu prima vizită a Marietei în Capitală. În urmă cu 12 ani, Florin Busuioc Jr. a povestit că atunci când mama sa l-a vizitat pe tatăl său la București, a aflat că el avea pe altcineva, iar relația lor s-a încheiat oficial. La scurt timp, cei doi au divorțat.

„Relația mea cu Marieta a fost una fulgerătoare, ne-am despărțit din cauza mea și probabil din cauza spaimei mele de a avea o familie la momentul acela”, a povestit vedeta în urmă cu ceva timp.