După două căsnicii eșuate, prima cu Bogdan Ionescu, cu are doi copii, și a doua cu Cătălin Gheorghe, din care a rezultat încă un copil, Elena Băsescu pare că și-a găsit fericirea. În urmă cu câteva zile, aceasta a fost surprinsă împreună cu iubitul său în ipostaze tandre.

EBA s-a concentrat o bună perioadă pe creșterea celor trei copii, însă acum are un nou iubit! Când au început să iasă la iveală informații despre el, fostul europarlamentar l-a ascuns de ochii curioșilor și i-a dat unfollow pe Instagram. Recent, după ce a fost surprinsă alături de el, s-a aflat că nu ar fi vorba despre nimeni altul decât George Stanciu, poreclit și „Mardare”, fost consilier local în Consiliul Local al Municipiului Ploiești.

I-a dat unfollow pe Instagram

Atunci când s-a aflat despre relația lor, Elena Băsescu i-a dat unfollow pe Instagram iubitului său. Zilele trecute, cei doi au fost văzuți într-un restaurant din București în compania prietenilor. Nu s-au sfiit să își arate afecțiunea în public. După miezul nopții, au plecat împreună, cu mașina ei.

Înainte să iasă la iveală faptul că au o relație, fiica fostului președinte Traian Băsescu și George Stanciu se urmăreau pe rețelele de socializare. După ce s-a aflat însă, au decis de comun acord să nu își asume relația în mediul online, așa că și-au dat unfollow.

Este căsătorit și are doi copii

George Stanciu este însă căsătorit cu Cristina Alexandra Iordache, cumnata lui Bujor Simion (cunoscut ca fiind copilul de suflet al lui Ion Iliescu). Potrivit Cancan, ar fi alungat-o din casă pe motiv că s-a îndrăgostit de Elena Băsescu. Cei doi locuiau într-o vilă pe malul lacului Snagov.

George Stanciu este un fost consilier în Consiliul Local al municipiului Ploiești, este căsătorit, are doi copii, dar a trecut și prin două despărțiri.

Bărbatul se pare că îi place să se înconjoare cu domnișoare ce provin din familii alese. Prima sa soție a fost Iulia, fiica lui Emil Calotă, fost primar al municipiului Ploiești. George Stanciu și Iulia am împreună un băiat și o fată, însă relație dintre ei nu a rezistat timpului.