Apar noi detalii despre Elena Udrea! Avocatul ei, Veronel Rădulescu, a oferit noi informații despre clienta sa. Potrivit spuselor sale, fostul ministru al Turismului a luat o decizie înainte de noul proces de luni, 23 mai.
Astăzi, 23 mai, este programat un nou termen din procesul în care se judecă recursul în casație formulat de Elena Udrea și Rudel Obreja împotriva condamnării lor din dosarul penal „Gala Bute”.
Amintim faptul că, săptămâna trecută, judecătorii Curții Supreme au respins solicitarea făcute de Rudel Obreja de a fi eliberat din penitenciar pe durata acestui process juridic.
De asemenea, tot săptămâna trecută, Elena Udrea, ce așteaptă finalizarea procesului de punere în executare a mandatului european de arestare, a refuzat să participe la procesul de la Înalta Curte de Justiție și Casație. Aceasta a invocate atunci „motive personale”.
În prezent, Veronel Rădulescu, avocatul ei, a explicat că Elena Udrea nu va participa nici la termenul de astăzi.
„Clienta mea refuză, în continuare, să fie prezentă, prin videoconferință, în sala de judecată. Mi-a transmis că a luat această decizie din motive personale”, a declarat Veronel Rădulescu într-un interviu acordat Libertatea.
Acesta a spus că prezenţa clientei sale în sala de judecată nu este obligatorie întrucât e reprezentată de avocații ei.
Amintim faptul că, recent, Elena Udrea a scris pe pagina sa de socializare că au trecut 46 de zile de când este „arestată ilegal”, în urma „unei halucinante decizii a ICCJ”.
Elena Udrea, declarație din spatele gratiilor: Sunt arestată ilegal
Așadar, Elena Udrea amintește de decizia ICCJ prin care contestația ei a fost respinsă. Aceasta spune că doar ei i-a fost refuzat „dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute”.
„Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestația în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare (Sova, Pop, Nita, Valcov, Bica, etc), și mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute.
Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestații, și să se contrazică cu ceea ce ei insiși au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicați sunt toți evident în libertate.
Și dacă ar vrea să își justifice schimbarea de macaz prin aplicarea deciziei CJUE din 21.12.2021, tot nu ar putea deoarece aceasta prevede că judecătorii pot să nu țină cont de deciziile CCR, dacă “există un risc sistemic de impunitate (nepedepsire) prin prescripție”.
Trec peste toate argumentele constituționale prezentate de specialiști, de ce aceasta decizie nu poate fi aplicată, și mă rezum la analiza raportată la cazul meu.
Evident că nu putem vorbi de risc sistemic de impunitate, când este în discuție un singur dosar în care decizia CCR mai putea fi aplicată în România în dosarul Gala Bute.
Sistemic înseamnă categorii întregi de persoane sau fapte, iar despre prescripție nu poate fi vorba ea intervenind pentru fapte de care sunt acuzată, peste cel puțin 4 ani. Cum au luat acești judecători o decizie atât de ilegală?”, este scris în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.