Informație de ultima oră despre Elena Udrea! Anunțul venit din Bulgaria: Nu există justiție pentru mine
După decizia de extrădare luată de magistrații Curții de Apel din Sofia, fostul ministru al Turismului a precizat că va veni cu un mesaj pe acest fond în următoarele zile, ieșind întristată din sala de judecată.
”Se pare că nu există justiţie pentru mine nici în România, nici în Bulgaria”, a afirmat Elena Udrea imediat după ce a aflat sentinţa magistraţilor.
Elena Udrea spune că mesajul va fi pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor, dar și pentru aceștia din urmă care au acceptat presiunile.
”O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor și pentru judecătorii care au primit astfel de presiuni, bineînțeles, și au dat această decizie. Nu știu dacă în continuare, dar pentru decizia din 7 aprilie s-au făcut presiuni asupra judecătorilor”, a declarat Elena Udrea.
Fiica Elenei Udrea nu știe că mama sa este în arest preventiv
Jurnaliștii de la fața locului au întrebat-o pe Elena Udrea ce îi va spune fetiței sale în vârstă de 3 ani cu privire la decizia luată de către magistrații bulgari, iar aceasta a răspuns că va găsi din nou o minciună.
Amintim că cea mică nu știe de faptul că fostul ministru al Turismului se află în arest preventiv. Elena Udrea a mai precizat că fiica sa nu știe ce se întâmplă, de fapt, cu mama sa.
”Credeți că un copil de 3 ani știe ce se întâmplă? O să îi spun din nou o minciună că nu pot veni, că am ceva de făcut”, a răspuns fostul ministru al Turismului.
Nu se știe data exactă când va fi extrădată
Fostul ministru al Turismului a mai precizat că nu știe concret data la care se va face extrădarea. Curtea de Apel din capitala Bulgariei va trimite decizia luată vineri, 10 iunie, în România, iar mai apoi, polițiștii din țară au la dispoziție zece zile pentru a decide modalitatea în care Elena Udrea va fi readusă în România.
Elena Udrea a solicitat un verdict al CJUE
Elena Udrea le-a cerut judecătorilor din Sofia să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară cu privire la standardul juridic la nivelul statelor din blocul comunitar.
Având în vedere că durează ceva până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene va veni cu un răspuns în acest sens, fostul ministru al Turismului a cerut ca până atunci să fie lăsată în libertate.
”Doresc să solicit instanţei să pună această întrebare, având în vedere că există în acest moment în nenumărate ţări din UE situaţii similare cele ale cetăţenilor români, în care s-a luat decizia de netrimitere în România, în cazul unor încălcări şi unor abuzuri. Abuzuri mult mai slabe decât în cazul meu. Consider că la nivelul UE ar trebui să existe o decizie care să reglementeze unitar pentru toate ţările UE răspunsul instanţelor din ţara unde se judecă cererea de predare. Nu ştiu juridic să explic mai bine, rugămintea este ca această întrebare să fie trimită către CJUE, însă doar cu condiţia în care să aştept în libertate răspunsul CJUE. Este cunoscut că judecata la CJUE durează minim câteva luni până la un an-doi, iar varianta ca eu să aştept acest răspuns în stare de arest ar însemna ca eu să continui să fiu într-o stare de detenţie, în baza unei hotărâri ilegale, pronunţată de un tribunal nelegal constituit în România. Rugămintea mea este ca această întrebare să fie acceptată doar dacă se admite ca răspunsul să-l aştept pe teritoriul Bulgariei, dar cu o altă măsură decât arestul preventiv”, a solicitat Elena Udrea.
Fostul ministru a fugit din România înainte de confirmarea condamnării
Fostul ministru al Turismului a decis să fugă din România înainte de a fi confirmată condamnarea de 6 ani de închisoare pe care a primit-o în dosarul ”Gala Bute”.
Ulterior, aceasta a fost prinsă, la începutul lunii aprilie, de către poliția de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia pe la punctul de trecere Kulata.
Tribunalul din Blagoevgrad a aprobat extrădarea acesteia în România, la mijlocul lunii aprilie, însă fostul ministru al Turismului a atacat verdictul al Curtea de Apel din Sofia. În urma mai multor termene, magistrații din capitala Bulgariei au dat verdictul vineri, 10 iunie, la ora 17:30.