Detalii încredibile legate de modul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis-o după gratii pe Elena Udrea!
Preşedintele completului de 5 judecători de la Înalta Curte a cerut eliberarea Elenei Udrea şi rejudecarea apelului acesteia
Soarta Elenei Udrea a fost decisă, la începutul lunii aprilie, de un complet de 5 judecători de la Înalta Curte, care a judecat contestația în anulare în dosarul „Gala Bute”.
A existat însă o opinie separată în cadrul completului de 5 judecători, în sensul de a se admite contestațiile, a se rejudeca apelul și a lăsa inculpații în libertate.
Opinia separată a aparţinut chiar preşedintelui completului de 5 judecători de la ÎCCJ. Acesta a fost format din Ana Hermina Iancu (președinte), Oana Burnel, Anca Mădălina Alexandrescu, Dan Andrei Enescu şi Ioana Alina Ilie.
Extras din Decizia penală nr. 41 din data de 7 aprilie 2022
„Cu opinie separată a preşedintelui completului, în sensul de a se dispune:
Admiterea contestațiilor în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017;
Desființarea în parte a deciziei penale contestate, numai în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria;
Dispune rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție numai cu privire la condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, precum şi a apelurilor declarate de inculpații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor,
Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel şi părţile civile SNTGN Transgaz SA, SPEEH Hidroelectrica SA, SN Nuclearelectrica SA, numai cu privire la acţiunea civilă exercitată împotriva inculpaţilor Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA şi Romgaz S.A. împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015.
Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din data de 5 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017, numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria;
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestațiilor în anulare rămân în sarcina statului.”
Motivarea opiniei separate a preşedintelui completului de 5 judecători de la Înalta Curte poate fi citită integral pe clujust.ro.
Şase ani de închisoare cu executare şi mai multe milioane de euro ce trebuie plătite de către Elena Udrea
Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul „Gala Bute”, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Decizia luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă.
Mai mult, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro (8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile) către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean.
Judecătorii au dispus şi confiscarea în folosul statului de la Elena Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.