Ilie Năstase intervine în cazul Simonei Halep! Fostul jucător spune că are surse sigure: Știu treaba asta

Ilie Năstase susține că situația nu ar fi fost mediatizată, în cazul în care Simona Halep era americancă. Mai mult, fostul jucător spune că știe „din surse apropiate tenisului mondial” despre cazurile a două sportive despre care nu s-a scris niciodată nimic pe tema asta, în ciuda faptului că s-au aflat în situații similare.

„Nu vă pot spune nimic, fiindcă nu cunosc detalii. Doar Simona poate răspunde! Pe de altă parte, dacă Simona Halep era americancă, nu se publica nimic. Absolut nimic. Știu din surse apropiate tenisului mondial cazurile a două sportive despre care nu s-a scris niciodată nimic pe tema asta, deși ar fi fost în situațiii similare.

Dacă numele lor ar fi apărut în presă, sponsorul sau sponsorii din tenis ar fi plecat acasă a doua zi!”, a declarat Ilie Năstase, conform informațiilor transmise de playsport.ro

Când a primit, de fapt, substanța interzisă?

Amintim că fosta campioană de la Wimbledon și de la Roland Garros va fi suspendată provizoriu, dar riscă să își încheie cariera după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță numită Roxadustat.

În acest context, casa de avocatură care o reprezintă pe Simona Halep a reușit să stabilească intervalul în care s-a administrat substanța interzisă. Mai precis, sportiva a participat la turneul de la Cincinnati, unde a fost supusă unui test anti-doping.

Rezultatele au fost negative, astfel că Halep a plecat către New York pentru a participa la US Open. După aceea, Simona Halep a fost supusă unui alt test anti-doping, înaintea startului turneului de Grand Slam. Rezultatul a fost negativ și de această dată.

La doar câteva zile distanță, după înfrângerea din primul tur, sportiva a fost testată din nou, direct la arenele de la Flushing Meadows. Acesta a fost momentul în care Simona Halep a primit un rezultat pozitiv, fiind acuzată de utilizarea Roxadustat.

Poate fi observat că Simona Halep a avut două teste negative şi unul pozitiv în decurs de nouă zile, iar substanța interzisă ar fi putut fi administrată la New York, între primul şi al doilea test.