Un gest din Belgia către Ucraina a înfuriat Rusia în asemenea măsură, încât se vorbește fără ocolișuri despre ceea ce ar putea escalada într-un Al Treilea Război Mondial.
Inițiativa atât de prost primită de Kremlin este pactul semnat sâmbăta trecută de premierul belgian, Alexander de Croo, și de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în care Belgia își exprimă sprijinul pentru ca Ucraina să fie stat membru cu drepturi depline atât în Uniunea Europeană, cât și în NATO.
În luna octombrie, secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Alexander Venediktov, a descris ipotetica integrare a Kievului în Alianța Atlantică drept un gest de „natură suicidară”, preludiu la „Al Treilea Război Mondial„, ca răspuns la aplicarea articolului 5 al Organizației Atlanticului, prin care orice atac împotriva unei țări NATO „va fi considerat ca un atac împotriva tuturor membrilor săi”.
Tocmai neintegrarea Ucrainei în Alianța Atlantică este una dintre prioritățile președintelui rus, Vladimir Putin, chiar înainte de izbucnirea conflictului Moscova-Kiev, pentru a nu interfera cu influența Kremlinului în această zonă geostrategică, se arată într-un material apărut în El Periodico.
Începerea exercițiilor anuale ale forțelor nucleare strategice ale Rusiei
Despre riscul izbucnirii unui Al Treilea Război Mondial s-a vorbit destul de des în ultima perioadă. Președintele Vladimir Putin a supravegheat personal, zilele trecute, începerea exercițiilor anuale ale forțelor nucleare strategice ale Rusiei, care au implicat utilizarea de submarine nucleare, rachete balistice și bombardiere strategice.
Statele Unite au anunțat că se așteptau ca Rusia să testeze rachete în timpul exercițiilor anuale ”Grom” ale forțelor sale nucleare strategice.
Conform Noului Tratat START, Rusia este obligată să notifice în prealabil astfel de lansări de rachete, potrivit oficialilor americani. Exercițiile de rutină au loc pe fondul temerilor sporite ale Occidentului cu privire la afirmațiile Moscovei, conform cărora Ucraina intenționează să detoneze o „bombă murdară” pe propriul teritoriu.
Simularea unui „atac nuclear masiv” al Rusiei în caz de atac
Oficialii americani și ucraineni au respins aceste afirmații, care au generat un nou val de îngrijorări cu privire la o potențială operațiune tip „false flag” a Rusiei, care ar putea escalada războiul din Ucraina. Așa cum se știe, Rusia și-a intensificat retorica nucleară în ultimele luni.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, i-a spus președintelui Putin, căruia i s-a adresat cu apelativul ”Tovarășe”, că exercițiile au fost menite să simuleze un „atac nuclear masiv” al Rusiei, ca răspuns la un atac nuclear asupra țării.