Președintele Klaus Iohannis a precizat, într-un mesaj transmis în cadrul celei de-a X-a ediții a Romanian Business Leaders Summit, că majorarea economică din T1 al acestui an a fost peste așteptări, în raport cu prognozele.
Klaus Iohannis vine cu vești bune! Creșterea economică în România a fost peste așteptări
Klaus Iohannis este de părere că majorarea economică din trimestrul I al acestui an este încurajatoare fiind ”peste așteptări în raport cu prognozele”.
”Perioada pe care o traversăm se află încă sub semnul incertitudinii și aduce noi provocări de ordin economic și social, inclusiv la nivel european”, se arată în mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis în cadrul celei de-a X-a ediții a Romanian Business Leaders Summit.
Președintele a mai spus că Uniunea Europeană caută soluții de avarie și de a accelera obiectivul Pactului Verde European.
„Pe fondul crizei energetice resimțite de toate statele membre, Uniunea este în situația de a identifica soluții de avarie și de a accelera atingerea obiectivului Pactului Verde European. În ciuda politicii de susținere a energiilor regenerabile și de creștere a ponderii acestora în mixurile energetice ale statelor membre, situația actuală a confirmat perpetuarea în timp a unei dependențe energetice critice față de Rusia. Trebuie să fim conștienți că securitatea energetică și atingerea țintelor verzi nu reprezintă obiective fără sacrificii, ci schimbări și costuri pe care merită să ni le asumăm. Este însă necesară armonizarea tranziției verzi cu obiectivele noastre din domeniul securității energetice, pentru valorificarea cât mai bună a resurselor strategice și a competențelor de care noi dispunem”, a transmis Iohannis.
Să ne pregătim, totodată, pentru o nouă „normalitate”
Șeful statului a mai precizat că situația din Ucraina a dus la reevaluarea direcției și a viziunii de alocare a resurselor. Dacă inițial a fost luat în calcul un orizont pe termen scurt, războiul dintre Rusia și Ucraina a dus la luarea în calcul a soluțiilor pe termen mediu și lung.
„Soluția sustenabilă vizează mobilizarea masivă a investițiilor din fonduri europene și resurse naționale. Astfel, provocarea esențială constă în implementarea accelerată a investițiilor, la standarde de calitate și cu efecte de antrenare pe termen lung. Numai așa putem simți beneficiile unei politici pro-investiții, deja asumată de Guvern prin prevederile bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiții. Trebuie să investim pentru ca economia națională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare, precum infrastructura, energia, agricultura și industria, chiar dacă nu toate resursele investite astăzi vor avea rezultate vizibile imediat, ci mai degrabă pe termen mediu și lung.
Am încredere că pachetul de măsuri economice și sociale, anunțat recent de Guvern, va reuși să concilieze protecția categoriilor sociale vulnerabile și susținerea pro-activă a mediului de afaceri cu exigențele de stabilitate financiară și bugetară. În acest sens, trebuie să dăm dovadă de realism și pragmatism și să ne pregătim, totodată, pentru o nouă „normalitate”, atunci când măsurile de intervenție își vor fi încetat aplicabilitatea.
Este încurajatoare creșterea economică de pe trimestrul I al anului, peste așteptări în raport cu prognozele. Știm însă că deficitele externe continuă să se adâncească, iar datoria publică va fi afectată de avansul semnificativ al dobânzilor. Totodată, dinamica ascendentă a inflației, care s-a apropiat de 14%, necesită un management extrem de riguros și prudent din partea autorităților de resort, în direcția stabilității monetare și a echilibrelor macroeconomice, absolut necesare”, se mai arată în mesajul președintelui.
Fragilitățile actuale vor putea fi atenuate
Nu în ultimul rând, președintele Klaus Iohannis a mai spus că fragilitățile din această perioadă pot fi atenuate doar dacă abordarea este chibzuită și echilibrată, referindu-se la protejarea categoriilor sociale vulnerabile și la provocările privind tranziția digitală și cea verde.
„Inevitabil, digital și verde înseamnă regândirea și reașezarea realităților economice pe noi coordonate, de unde rezultă, totodată, și o invitație spre inovare și deschidere către noi oportunități de dezvoltare a afacerilor. Este important ca mediul de afaceri să continue să se implice, ca și până acum, să fie o parte activă a acestui proces de reforme structurale și tranziție verde și digitală. De aceea, vă încurajez să accesați fondurile europene, în special cele din Planul Național de Redresare și Reziliență, dedicate dezvoltării afacerilor, accelerării digitalizării, tranziției verzi și infrastructurii energetice! Absorbția accelerată a unui volum fără precedent de fonduri europene, prin implementarea adecvată a proiectelor de investiții, necesită un mediu de afaceri robust, dinamic și competitiv, care să facă față provocărilor cantitative și calitative cu care ne confruntăm”, a mai spus președintele României.