Noul sezon al emisiunii „Te Cunosc de Undeva” de la Antena 1 începe sâmbătă, 1 aprilie. Deja s-au aflat care sunt echipele, iar Jean Gavril și Anca Țurcașiu sunt încrezători și pregătiți să facă spectacol.

Anca Țurcașiu, fericită să concureze alături de Jean Gavril

Anca Țurcașiu a spus că ea și Jean Gavril seamănă foarte mult, deoarece au aceleași principii și gânduri legate de meseria lor. S-a arătat recunoscătoare să facă echipă cu el, deoarece este un om muncitor, implicat și calm. Actrița a mai dezvăluit că el este cel care o scapă de emoții și este fericită că nu are un partener nervos și agitat.

„Suntem cumva la fel. Avem aceleași principii, aceleași gânduri vis-a-vis de ce înseamnă profesia asta. Adică el (n.r. Jean Gavril) este atât de muncitor, atât de implicat, atât de docil și are atâta răbdare și atâta calm. Pentru mine asta înseamnă foarte mult, pentru că eu am foarte mari emoții și mă mai panichez câteodată. Se uită la mine, în ochii mei, și îmi spune ”Totul e în regulă, stai liniștită”. Îmi face foarte bine. Puteam să am un partner agitat, nervos”, a declarat ea pentru Antena Stars.

Jean Gavril simte că o cunoaște pe Anca Țurcașiu de o viață

Cei doi artiști se înțeleg foarte bine pe toate planurile. Jean Gavril a spus că cel mai important este să rezonezi ca om, abia după aceea ca artist și că simte că o cunoaște de o viață pe Anca Țurcașiu.

„Până să rezonăm ca artiști, mie mi se pare mai important că rezonăm ca oameni. Zici că te știu dintotdeauna”, a spus cântărețul.

Echipele care vor concura în acest sezon la „Te Cunosc de Undeva” sunt formate din Damian Drăghici și iubita lui, Anca Țurcașiu și Jean Gavril, Emilian și WRS, Valentin și Codruța Sanfira, Nicole Cherry și Juno, Radu Țibulcă și CRBL, Misha și Amna și echipa formată din Adda și Radu Bucălae.

Cum se menține în formă Anca Țurcașiu

Mulți dintre fanii Ancăi Țurcașiu se întreabă cum reușește aceasta să arate atât de bine la 52 de ani. Sportul este foarte important pentru vedetă, după cum a dezvăluit de mai multe ori. În plus, o alimentație sănătoasă contează foarte mult, iar cântăreața a dezvăluit recent ce mănâncă la cină.

De mai bine de 20 de ani, Anca Țurcașiu este vegetariană, astfel că meniul ei este compus mai mult din legume. Recent, artista a dezvăluit ce mănâncă seara.

“Pentru că sunteți foarte curioși ce mănânc, cina mea arată așa. Aici avem vinete pe care le-am copt în cuptor, cu pastă de tahini pe care am făcut-o cu puțină apă și cu puțină lămâie și sare, salată de varză crudă cu puțin mărar și o combinație de năut prăjit în cuptor cu măsline.

O rețetă vegetariană, vegană, de post, care poate să fie extraordinar de gustoasă și o combinație foarte interesantă”, a explicat vedeta, potrivit a1.ro.