Sistemul creat de Traian Băsescu şi care i-a scăpat apoi de sub control

Ion Cristoiu a explicat că românii din străinătate nu mai sunt acum priviţi cu ochi buni la Bucureşti, pentru că votează în număr mare cu AUR. În schimb, totul mergea perfect pe vremea lui Traian Băsescu, care a pus la cale un sistem care a funcţionat în interesul său, până când totul a scăpat de sub control.

„Acum nu mai este bună (diaspora – n.r.), că a votat cu AUR. Întrebarea este, a fost în mandatul lui Băsescu, de ce? Pentru că a zis așa, fac eu un sistem. O aduc pe una Kovesi de la Sibiu, care era tânăr procuror și cel mai important, Florian Coldea era într-un birou, nu există niciodată să promovezi pe unul din birou ca și șef.

Era un simplu maior, îl faci general, devine chiar șeful serviciului și Băsescu a zis așa am doi băieți (Kovesi și Coldea) și o să rezolve.

Între timp, băieții lui și-au creat armata lor și n-au mai ascultat, aceeași mașinărie pe care Băsescu credea că o controlează s-a dovedit că nu era a lui. Atunci s-au înființat televiziuni, site-uri. În momentul în care s-au certat cu ei, s-a terminat cu independența.

Nu președintele conduce, nu Parlamentul, la un moment dat este acel sistem. Mai țineți minte coșmarul din cele două tururi (Ponta vs Iohannis). Klaus Iohannis care era pe post de portret.

Au fost uluitoare aceste pierderi, Iohannis a câștigat la scor, dacă treci în revistă, descoperi o mașinărie infernală”, a atras atenţia Ion Cristoiu în cadrul podcastului „Cristache & Cristoiu”.

Iohannis ar fi pierdut orice dispută electorală, dacă era luat la întrebări spontan

În continuare, gazetarul a explicat cum funcţionează acest sistem şi cum ar putea fi el activat din nou, pentru atacuri împotriva adversarilor din alegerile de anul viitor.

„Mașinăria constă și în blocarea celorlalți, ați văzut in America, în campanii, n-au mamă n-au tată. La noi, se ajunsese la un moment dat, Gabriela Firea a întrebat de ce nu are copii Klaus Iohannis, deodată, Iohannis nu mai putea fi întrebat nimic.

Mai țineți minte cele două mari diversiuni când, el nu se confruntase cu Ponta și oricum pierdea. Era Rareș Bogdan admiratorul lui Iohannis și era discuția că nu se face nicio confruntare, deodată vine Rareș Bogdan și zice gata avem confruntare.

Mai țineți minte că acolo Lavina Șandru a îndrăznit să pună câteva întrebări, mai aveau puțin și o linșau. După asta, vine marea escrocherie de la B1 condusă de doamna aia care a ajuns purtător de cuvânt.

Problema era in felul următor, în orice dispută Iohannis pierdea dacă il luai spontan. A făcut un asemenea sistem în care Ponta nu s-a putut desfășura. Ați văzut, la Biden și Trump, îi dai posibilitatea să se desfășoare.

La o confruntare cum a fost cea făcută de Turcescu, cea cu Geoană era cam greu să furi. Toate aceste lucruri le vom avea la prezidențiale. Mă întreb ce emoție o să genereze”, a afirmat Ion Cristoiu.

Pentru cine va lupta sistemul să devină noul preşedinte al României?

O ultimă întrebare adresată de Ionuţ Cristache interlocutorului său a vizat persoana pentru care acest sistem ar putea „trage necondiţionat”. „Drulă, Cioloș, Kovesi, Simion?”, a întrebat gazda podcastului.

„Eu văd în continuare o femeie, că noi am fost întotdeauna o țară de experiment.

La prezidențialele din 2024, uitați-vă la aceiași tipi care în nesimțirea lor l-au sprijinit pe Iohannis au acceptat încălcarea tuturor regulilor”, a răspuns Ion Cristoiu.