Recalcularea pensiilor se apropie de final. Peste 90% dintre dosare au fost deja procesate

Procesul amplu de recalculare a pensiilor, demarat la 1 septembrie 2024, se apropie de finalizare. Potrivit președintelui Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, peste 90% dintre dosarele aflate în lucru au fost deja procesate, cu un accent semnificativ pus pe dosarele pensionarilor agricultori.

„În momentul de față suntem pe finalul acestui proces. Avem peste 90%, deja ne apropiem de 95% din acești 130.000 de pensionari agricultori finalizate aceste dosare. Marea majoritate a acestor pensionari se află în această zonă a indemnizației sociale. Aici avem un pensionar care, de la 1.281 de lei, a ajuns de la 2.130 pensie în plată după această recalculare.”, a declarat Daniel Baciu, președinte al Casei Naționale de Pensii (CNPP), potrivit Digi24.

Recalcularea pensiilor a avut ca obiectiv principal corectarea cuantumurilor prin includerea în calcul a sporurilor nepermanente și a acordului global. Pentru perioada ulterioară lunii aprilie 2001, pensionarii nu trebuie să aducă documente suplimentare, întrucât datele sunt deja disponibile în format electronic, conform CNPP.

Totuși, pentru veniturile anterioare acestei date, pensionarii sunt obligați să obțină adeverințe de la angajatori, în conformitate cu modelul prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023. În cazul în care angajatorii nu mai sunt activi, documentele pot fi solicitate de la deținătorii de arhive.

pensie, pensii legea pensiilor, indexarea pensiilor
SURSA FOTO: Dreamstime

Deși termenul oficial de finalizare este 1 martie 2025, adeverințele pot fi depuse și ulterior, fără o limită de timp. Drepturile rezultate vor fi acordate retroactiv, începând cu prima zi a lunii următoare depunerii actelor.

„Pentru fiecare categorie de recalculare se dezvoltă practic un nou modul informatic. Faptul că sunt atât de multe cereri care sunt primite la ghișeele caselor teritoriale de pensii, colegii mei n-ar avea timpul efectiv necesar să le finalizeze pe toate într-un termen atât de scurt”, a mai subliniat Daniel Baciu.

Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe suplimentare.

Lista veniturilor nepermanente care se valorifică în recalculare include:

  • formele de retribuire în acord, cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
  • premiile anuale și cele acordate pentru realizări deosebite;
  • recompensele cu caracter limitat pentru anumite sectoare de activitate;
  • al treisprezecelea salariu;
  • plata pentru orele suplimentare;
  • sporul pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și perfecționează cadrele didactice;
  • indemnizații pentru muncă nenormată;
  • alte sporuri fără caracter permanent, dar pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Procesul de recalculare reprezintă un pas important în direcția unei mai mari echități în sistemul public de pensii, prin valorificarea tuturor contribuțiilor efectuate de-a lungul anilor de muncă.