Zeci de comunități din Marea Britanie vor rămâne fără o sucursală locală destinată serviciilor financiare, în ciuda apelurilor lansate de unele organizații caritabile, care apără drepturile pensionarilor, de a păstra sucursale bancare.
Băncile aduc ca pretext al închiderilor fenomenul care nu mai poate fi oprit, de trecere la serviciile bancare online, dar organizațiile caritabile au avertizat că persoanele vârstnice vor avea cel mai mult de suferit, potrivit Cornwallive.
În Anglia, aproape 400 de bănci fie s-au închis, fie urmează să se închidă doar în acest an, peste o sută de comunități urmând să rămână fără o bancă fizică. Asta înseamnă că oamenii vor fi obligați fie să apeleze la servicii bancare online, fie să meargă în alte locații.
Varianta: deschiderea mai multor hub-uri bancare
Organizația Age UK avertizează că multe persoane în vârstă sau vulnerabile se luptă cu serviciile bancare online. Cercetarea organizației de caritate a constatat că 4 din 10 persoane în vârstă (39%) cu un cont bancar în Marea Britanie (echivalentul a peste patru milioane de persoane) nu își gestionează banii online și ar putea fi expuse riscului de excludere financiară. Age UK solicită deschiderea mai multor hub-uri bancare, în locații în care toate băncile au închis filiale. Au fost anunțate peste 50 de hub-uri bancare, dar doar patru s-au deschis până acum.
Barclays a decis cele mai multe închideri
Închiderea unui număr atât de mare de sucursale este determinată de factori precum creșterea serviciilor bancare online, popularitatea tot mai mare a serviciilor bancare mobile și costul funcționării sucursalelor.
Dintre închiderile care au fost anunțate sau au avut loc deja în acest an, Barclays a decis cele mai multe închideri, cu 122 de sucursale pierdute pe străzile principale. Este urmată de HSBC ( cu 114 sucursale), Nat West (106), Lloyds (62) și Halifax (32). Barclays închide sau a închis deja cele mai multe sucursale în zonele care nu au alte servicii bancare fizice (45), urmată de Lloyds (34) și apoi Nat West (24). Cei de la Barclays spun că au încă o prezență fizică în peste 200 de locații „unde nu mai există suficientă cerere pentru a susține o sucursală” prin intermediul rețelei Barclays Local, cu sedii în biblioteci, primării, dube mobile și „banking pods”.
„Pe măsură ce vizitele la sucursale continuă să scadă, trebuie să ne adaptăm pentru a oferi cele mai bune servicii tuturor clienților noștri”, a explicat un oficial al băncii. Un purtător de cuvânt al NatWest a adăugat: „Înțelegem și recunoaștem că soluțiile digitale nu sunt potrivite pentru toată lumea sau în orice situație. Este clar că atunci când închidem sucursale trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este uitat. Luăm în serios responsabilitatea de a sprijini oamenii care se confruntă cu provocări în spațiul online, așa că investim pentru a le oferi sprijin și alternative care funcționează pentru ei”.
Mii de sucursale au pus lacătul pe ușă în ultimii ani
Băncile au închis mii de sucursale în ultimii ani, în condițiile în care tot mai mulți oameni fac tranzacții bancare online, iar creditorii reduc costurile. HSBC a transmis că va investi în modernizarea celor 327 de sucursale rămase, însă sindicaliştii acuză conducerea băncii că își abandonează clienții, notează BBC.
„Fără o responsabilitate socială corporativă care să solicite băncilor să rămână și fizic, pentru a ajuta persoanele în vârstă, cu handicap sau vulnerabile, accesul la numerar și la serviciile bancare va fi pierdut pentru totdeauna”, afirmă Dominic Hook, responsabil la Unite.