Informație pentru cei care au casă la curte. Ce trebuie să faceți neapărat
Cele mai multe erbicide convenționale sunt toxice, iar expunerea la substanțele din care sunt făcute poate duce la boli. Cu toate acestea, americanii continuă să le folosească în grădini, fără să fie conștienți de riscuri.
Unii proprietari de case sunt atenți la produsele erbicide pe care le folosesc vecinii lor și încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă acestea.
”Ce-ți poți dori mai mult decât o dimineață frumoasă de vară când vecinul tău iese în grădină și începe să dea cu erbicid!! Se pare că vecinul se bazează foarte mult pe produsul periculos și nu este conștient de efectele potențial dăunătoare pe care le are acesta”, a scris un american pe social media. „M-am întors imediat în casă, în timp ce vecinii mei dau cu erbicid în grădina casei lor, în fața casei, punându-și în pericol ochii, deoarece nu au mască sau mănuși de protecție”, a scris proprietarul, nemulțumit că cei din casa vecină fac asta tot timpul, potrivit TheCooldown.
Deși pulverizarea erbicidelor în curte ar putea părea o soluție rapidă pentru controlul buruienilor, cei care le folosesc trebuie să fie conștienți de potențialele riscuri.
”Dacă aveți de-a face cu buruienile din grădină, acest ghid vă poate ajuta să le combateți fără a vă baza pe substanțele chimice dăunătoare. La urma urmei, metode alternative, cum ar fi smulgerea lor cu mâna sau folosirea apei clocotite, ar putea fi foarte eficiente”, a comentat un internaut.
Glifosfatul, legat de leziuni ale sistemului nervos, leziuni ale creierului și risc crescut al anumitor tipuri de cancer
Ingredientul activ primar al erbicidului, glifosatul, a fost legat de diferite efecte nocive asupra sănătății, cum ar fi leziuni ale sistemului nervos, leziuni ale creierului și un risc crescut al anumitor tipuri de cancer, potrivit cercetărilor publicate în Jurnalul Internațional de Științe Moleculare de experți de la Universitatea din Washington. Produsul a fost interzis în mai multe țări, deși este încă utilizat în mod obișnuit în Statele Unite.
Organizația Mondială a Sănătații este de părere că glifosatul afectează materialul genetic al omului și cauzează cancer. Se presupune, de asemenea, că erbicidul atacă sistemul hormonal, afectează fertilitatea și are un efect negativ asupra probioticelor din tractul gastro-intenstinal.
Sentință istorică în SUA în 2018
În 2018, un tribunal din California a decis să i se acorde daune de 289 de milioane de dolari unui grădinar care a reclamat că s-a îmbolnăvit de cancer din cauza Roundup, un erbicid foarte utilizat produs de compania Monsanto.
Produsul se găsește la vânzare și în România, dar compania respinge acuzațiile.
Dewayne Johnson a fost diagnosticat cu cancer limfatic la vârsta de 42 de ani, în 2014, numărându-se printre sutele de bolnavi de cancer care au dat în judecată compania Monsanto. Ca grădinar într-o școală din San Francisco, el a folosit Roundup și Ranger Pro, un alt produs Monsanto. Johnson a acuzat compania, achiziționată ulterior de Bayer, că a ascuns pericolele erbicidului.
Monsanto susține pe de altă parte că glifosatul poate fi utilizat în siguranță și a negat toate acuzațiile.