Toate plantele au nevoie de apă pentru a supraviețui și nu ne putem baza întotdeauna pe Mama Natură pentru a le asigura necesarul de apă.
Vara există perioade cu zile foarte calde și uscate, când trebuie să udăm plantele cât mai des pentru a le menține în viață. Întrebarea ”când este cel mai bun moment al zilei pentru a ne uda plantele” merge mână în mână cu o alta: ”cum trebuie udate?”.
Udarea plantelor este crucială mai ales în perioada lor de vegetație, vara – pentru întreținere, iar toamna pentru a le asigura rezervele necesare pentru a trece peste iarnă. Cantitatea echilibrată de precipitații este visul oricărui grădinar, dar realitatea arată că este imposibil, arată Homes & Gardens.
Vara doriți să vă asigurați că udarea plantelor se face eficient și că acea apă este asimilată. Cel mai simplu și, de departe, cel mai eficient mod de a vă asigura că asta se întâmplă, este să le udați în cel mai bun moment al zilei.
Udarea profundă a plantelor le încurajează să aibă rădăcini mai puternice și mai adânci și astfel să fie mai rezistente la condițiile uscate, deoarece acele rădăcini pot găsi umiditate mai adânc în sol.
Când este bine să udăm plantele
Cel mai bun moment pentru a uda florile este dimineața devreme, când afară este încă răcoare. Nu întotdeauna este ușor de realizat pentru cei care au un program încărcat. Al doilea cel mai bun moment ar fi după-amiaza târziu sau seara devreme.
Cu excepția cazului în care utilizați un furtun de grădină, udarea florilor seara, târziu, nu este o idee bună. Frunzele nu se vor mai putea usca, iar asta va duce la răspândirea unor dăunători.
Pulverizați cât mai puțină apă pe frunze
Încercați întotdeauna să pulverizați cât mai puțină apă pe frunze și să udați mai mult pământul din jurul plantei cu o stropitoare sau cu furtunul. Nu udați niciodată plantele de sus. Dacă o plantă are frunze mai bogate, sunt șanse ca apa să nu ajungă niciodată în sol. Plantele care cresc în pământ foarte bine udat dezvoltă rădăcini mai puternice și sunt, în general, mai sănătoase.
Scopul udării plantelor este de a aduce apă la rădăcini, iar asta se realizează mult mai bine prin udarea intensă și rară, nu prin una superficială, frecventă. Solul argilos cu drenaj slab reține apa și are nevoie de mai puțină apă, deoarece udarea excesivă poate face, din păcate, ca rădăcinile să putrezească.
Plantele au nevoie de apă pentru fotosinteză
Apa este necesară pentru ca plantele să realizeze fotosinteza – procesul de transformare a apei în zahăr și oxigen atunci când frunzele sunt expuse la lumină. Dar apa face mai mult decât atât: transportă numeroase substanțe nutritive în interiorul plantei.
Prin urmare, chiar și în cele mai bune soluri, plantele nu vor crește așa cum trebuie dacă nu au apă suficientă.
De câtă apă au nevoie plantele
O grădină de legume are nevoie, în general, de un centimetru de apă de ploaie în fiecare săptămână. Este bine să verificăm permanent dacă solul se simte uscat la aproximativ doi centimetri adâncime. Dacă pământul este acoperit cu compost, faceți o gaură în el pentru a ajunge la sol.
Este de preferat să nu purtați o mănușă de grădinărit pentru că așa veți simți mai bine cât de uscat este pământul. Cu unele excepții, pentru majoritatea florilor din gradină udatul o dată sau de două ori pe săptămână este suficient. Este de preferat să le udăm mai rar, dar cu mai multă apă, decât mai des și la intervale mai scurte de timp.