Informația zilei pentru români! Guvernul vrea să schimbe legea prin care se acordă un sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie. Ce trebuie să știe beneficiarii care își schimbă domiciliul?
În data de 8 decembrie 2022 a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile.
Noi prevederi privind ajutorul pentru plata facturilor la energie
Prin OUG se stabilesc măsurile pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2023 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru a compensa o parte din cheltuielile cu energia, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe.
Mecanismul se bazeaza pe identificarea beneficiarilor eligibili pe loc de consum, respectiv pe identificarea corecta a adresei de domiciliu a potentialilor beneficiari de sprijin / a beneficiarilor de sprijin, inclusiv a persoanelor care locuiesc la aceeasi adresa cu beneficiarul de sprijin, in vederea calculării veniturilor medii per loc de consum/ gospodărie.
Ce se schimbă?
Un nou proiect de OUG pus recent în dezbatere publică, propune introducerea unor definitii mai clare sau modificarea celor existente, referitor la definirea furnizorilor de energie, a termenului/tipurilor de energie, a certificatului de validare a datoriei si a emitentilor acestuia.
Astfel, Compania Naţională «Poşta Română» va avea obligaţia de a trimite către emitenții certificatelor de validare a datoriilor modelul de certificat de validare a datoriilor şi instrucţiuni privind modul de completare a acestora.
Mai mult, Poşta Română va avea obligaţia să transmită înştiinţări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate.
La rândul lor, beneficiarii de sprijin, posesori ai unui card de energie, au obligația de înștiința Compania Naţională „Poşta Română“ despre schimbarea domiciliului/reședinței acestora.
Înștiințarea poate fi făcută de către beneficiarul de sprijin prin prezentarea la sediul subunităţilor poştale, direct la salariatul poştal sau prin intermediul serviciului telefonic pus la dispoziţie de Compania Naţională «Poşta Română».
Ce trebuie să știe beneficiarii?
Dacă un beneficiar al ajutorului își schimbă domiciliul, procedura de validare a eligibilității se reia, în raport cu noul loc de consum. Astfel,
1. dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum, iar pentru noul loc de consum nu a mai fost emis un card de energie, se anulează cardul emis pentru vechiul loc de consum și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum al beneficiarului de sprijin.
2. dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum, iar pentru noul loc de consum a fost emis deja un card de energie, se anulează cardul de energie de la vechiul loc de consum, se anulează și cardul de energie deja existent pentru noul loc de consum și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum.
3. dacă se constată că beneficiarul de sprijin nu este eligibil la noul loc de consum, cardul de energie de la vechiul loc de consum se anulează, cu decontarea sumelor utilizate până la schimbarea domiciliului/ reședinței.