Deținătorii de animale, mai precis de câini și pisici, din Spania trebuie să se conformeze noilor reglementări apărute legate de îngrijirea animalelor pe care le dețin.
Parlamentarii spanioli au adoptat schimbări radicale la legile naţionale privind bunăstarea animalelor prin care oferă animalelor de companie, considerate ”fiinţe conştiente”, o protecţie legală mai solidă împotriva neglijenţei, abandonului sau abuzului.
Se schimbă legislaţia în Spania în ceea ce priveşte animalele de companie
Persoanele condamnate pentru abuzul animalelor vor suporta sancţiuni legale mai dure potrivit noii legi privind ”protecţia drepturilor şi bunăstării animalelor”, adoptată joi de Congresul Deputaţilor din Spania.
Legea are drept obiectiv protejarea unui număr estimat de 26 de milioane de animale de casă de pe teritoriul Spaniei, majoritatea câini şi pisici.
Potrivit acestei legi, câinii nu vor putea fi lăsaţi singuri mai mult de o zi, iar pisicile nu vor putea fi lăsate singure mai mult de trei zile. Noua lege face referire și la condițiile în care trebuie să fie lăsate singure.
Astfel, animalele de companie trebuie cazate într-o manieră adecvată speciei, protejate de frig şi căldură, şi trebuie să primească tratament veterinar atunci când este cazul, informează Reuters.
Sancțiuni extrem de mari – pot fi și de 200 de mii de euro sau închisoare. Trebuie încheiate şi asigurări
Spania va solicita totodată stăpânilor de animale să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru animalele de companie pe care le deţin.
Relele tratamente precum şi alte încălcări ale codului bunăstării animalelor sunt pasibile de amenzi de până la 200.000 de euro sau chiar sentinţe cu închisoarea.
Dacă o persoană şi-a abuzat animalul de companie, animalul va fi confiscat şi va fi încredinţat unui centru pentru animale.
Excepții de la lege
Animalele de companie pot fi ucise doar dacă se demonstrează că pun în pericol sănătatea publică sau la recomandarea unui veterinar.
Câinii de vânătoare, care sunt câteodată trataţi cu o cruzime extremă, au fost exceptaţi din prevederile legii în urma protestelor asociaţiilor de vânători. Excepţiile se aplică de asemenea câinilor poliţişti şi câinilor însoţitori precum şi câinilor de turmă.
Altfel, în România, proprietarii de animale de companie, în special cei care au câini care nu sunt de rasă, trebuie să respecte anumite reguli, altfel riscă amenzi de până la 5000 de lei.