Pregătirea plantelor pentru iernat este o parte esențială a grădinăritului. De aceea, trebuie să știți exact cum să protejați plantele în timpul iernii.
Nu este necesar să lăsați la iernat toate plantele. Doar câteva flori mai sensibile vor avea nevoie de puțină atenție. Plantele ornamentale, citricele și alte plante tropicale au nevoie de protecție, așa că trebuie să le acordați atenția necesară.
Iată ce recomandă experții consultați de Livingetc.
În primul rând, e bine de știut că trecerea de la exterior la interior se face oarecum treptat. Plantele de exterior se aduc întâi şi se poziţionează într-un loc în care să se poată acomoda cu noul regim de lumină, temperatură, pe holuri, verande, sau în locuri închise. Abia apoi urmează să fie aşezate în locurile propriu-zise de iernare.
Cum se lasă plantele la iernat
Expertul în grădinărit Tony O’Neill spune că ar trebui să faceți următoarele lucruri pentru ca planta să fie lăsată la iernat:
Evaluați vulnerabilitatea: Primul pas este să identificați acele plante care sunt sensibile la îngheț și au nevoie de îngrijire specială.
Tundeți și tăiați: Apoi puteți începe să tăiați ușor frunzișul mort sau deteriorat pentru a conserva energia plantei pe timpul iernii .
Mutați plantele din ghivece în interior: e timpul să aduceți plantele de exterior în interior! Tony adaugă: „Mutați plantele vulnerabile din ghivece, fie că este vorba de o seră, un garaj sau alt loc bine luminat”.
Acoperiți plantele de exterior care nu trebuie mutate: „Înveliți plantele în lână sau pânză pentru a le proteja de vânturi puternice și de îngheț”, spune Tony.
Adăugați mulci: Aplicați un strat gros de mulci în jurul bazei plantelor pentru a le izola rădăcinile.
Monitorizați udarea: Asigurați-vă că udați plantele cu mult înainte de îngheț, „dar reduceți udarea pe timpul iernii, deoarece plantele intră în repaos și nu au nevoie de o udare consistentă
Verificați-le periodic: Continuați să verificați plantele lăsate la iernat pentru semne de dăunători sau daune cauzate de îngheț
Ce este iernarea plantelor
Este termenul folosit de grădinari pentru a descrie îngrijirea plantelor în timpul iernii.
„Iernarea este practica protejării plantelor de frig în timpul lunilor de iarnă”, spune co-fondatorul GreenPal, Gene Caballero. Mai ales cele care nu pot rezista la temperaturi de îngheț.
Iernarea înseamnă, în general, mutarea plantelor vulnerabile în interior pe timp de iarnă. Dacă plantele nu pot fi mutate cu ușurință, există metode alternative pentru a le menține sănătoase.
„Mulcirea sau protejarea lor, prin acoperire, pentru a le izola de frig, pot funcționa”, spune Gene.
Ideal ar fi ca cele mai vulnerabile plante să fie mutate în interior pentru a le oferi cea mai bună protecție. Asta nu înseamnă că ar trebui să le aduceți în fața șemineului sau lângă un calorifer!
Cel mai bun loc pentru a pune plantele la iernat
Există locuri specifice în care puteți aduce plantele pentru iernare, care nu le vor afecta pe termen scurt și vor contribui la sănătatea lor.
Există câteva spații generice bune pentru iernare.
„În general, un subsol, un garaj sau un spațiu interior care rămâne rece, dar nu îngheață, este ideal”, spune Gene.
„Aceste locuri protejează plantele de condițiile dure, oferind temperaturile mai reci de care multe plante au nevoie în perioada de repaus”, explică el. Dacă aveți îndoieli, căutați spații uscate!
Când ar trebui lăsate la iernat
”O regulă bună este să începeți pregătirile la sfârșitul toamnei, înainte de primul îngheț”, spune Lindsey Hyland, fondatorul Urban Organic Yield.
„Acest lucru oferă plantelor timp suficient pentru a se adapta la schimbări și astfel veți fi siguri că sunt protejate de condițiile aspre ale iernii”, explică ea.
Posibil ca unele plante să aibă nevoie să fie lăsate la iernat mai devreme decât altele, iar unele nu vor avea nevoie nevoie deloc.