Din păcate, astfel ne expunem unor riscuri privind sănătatea. Specialiștii avertizează că nu ar trebui să dormim cu aparatul de aer condiționat pornit, dacă vrem să fim sănătoși și să economisim bani la facturile de energie.
Aparatele de aer condiţionat sunt medii propice de dezvoltare a bacteriilor
De la riscurile pentru sănătate asociate cu un somn prost, până la creșterea costurilor cu energia, experții sugerează că efectele adverse ale funcționării aerului condiționat depășesc beneficiile răcoririi.
În primul rând, aparatele de aer condiţionat ajung să devină medii propice de dezvoltare a bacteriilor periculoase pentru sănătate. Dacă nu este curățat în mod regulat, aparatul de aer condiționat poate răspândi anumite bacterii care ne pot îmbolnăvi, de la o banală răceală, până la unele afecțiuni mult mai grave. Asta nu înseamnă că trebuie să suferim de căldură și de transpirații nocturne.
Beneficii și pentru somn și pentru plata facturilor
Dacă vreți să aveți un somn mai bun și facturi mai mici la curent, atunci cu siguranță aceste sfaturi merită luate în considerare, arată Homesandgardens.
Dacă locuiți într-o zonă cu temperaturi foarte ridicate, aerul condiționat devine o necesitate și pe timpul nopții, când căldura se acumulează, iar încercarea de a adormi devine un coșmar. Cu toate acestea, experții sugerează că oprirea aerului condiționat are beneficii și pentru somn și pentru facturile de energie.
1. Oprirea aerului condiționat ajută la un somn mai bun
Dacă v-ați trezit vreodată tremurând de frig, știți că o cameră prea rece perturbă somnul. „Menținerea unui dormitor cât mai răcoros și confortabil este crucială pentru un somn bun”, spune Alvin Pullins, specialist în întreținerea locuinței. „Cu toate acestea, temperaturile mici, în special în timpul somnului, pot interfera cu calitatea somnului și odihna”, adaugă el. Și nu este singurul dezavantaj.
„Aerul condiționat pornit în timp ce dormim ne poate provoca alergii, ceea ce duce la un somn mai prost”, adaugă Martin Seeley, fondator și CEO al MattressNextDay. „În mod normal, aerul condiționat sau un ventilator electric vor face aerul să circule prin cameră. Ceea ce mulți oameni nu știu este că astfel circulă și acarieni, spori, polen și alți alergeni”, spune el.
De asemenea, va usca aerul și vă va face să vă simțiți congestionat. Dacă suferiți de strănut, nas care curge, mâncărimi în gât și chiar dificultăți de respirație, ar fi mai bine să investiți într-unul dintre cele mai bune purificatoare de aer.
”Prin oprirea aerului condiționat pe timp de noapte, puteți crea un mediu de somn natural, favorabil unui somn mai bun. În plus, absența zgomotului aparatului poate contribui la un mediu mai liniștit”, adaugă Pullins.
2. Poate alina durerile
Dacă aveți dureri de articulații sau dureri musculare, aerul condiționat ar putea contribui la ele pe timp de noapte. După cum explică Seeley, „dacă aveți dureri preexistente, fie din cauza unei răni sau a unei poziții necorespunzătoare pe o saltea incomodă, ar trebui să nu țineți aerul condiționat pornit pe tot parcursul nopții. Și asta pentru că aerul rece vă poate încorda mușchii, provocând și mai multă durere. În plus, riscați să vă treziți cu gâtul înțepenit”.
3. Nu vă mai frige la buzunar
Oprirea aerului condiționat pe timpul nopții ajută mai mult decât credeți la economisirea energiei și la reducerea facturilor. Dacă mențineți camera la o temperatură rezonabilă pe durata întregii zile, nu trebuie să porniți aerul condiționat și noaptea.
”Deoarece aparatele de aer condiționat sunt printre cele mai mari consumatoare de energie, reducerea utilizării lor în perioadele în care nu sunt esențiale poate duce, în timp, la economii vizibile”, spune Pullins.
Pornirea aparatului pe parcursul nopții poate genera un consum inutil de energie și astfel la creșterea facturilor la utilități. Oprirea lui poate preveni și presiunea asupra sistemului, explică el. „Prin implementarea acestei practici, nu doar că economisiți bani, ci promovați durata de viață și eficiența echipamentului pentru când veți aveți cea mai mare nevoie de el”, adaugă expertul.