Ajutor pentru încălzire, iarna 2024-2025. Pe măsură ce zilele scad și devine din ce în ce afară se face tot mai frig, britanicilor li s-a spus când este cel mai bun moment pentru a da drumul la căldură. Unii au decis chiar de la începutul lunii octombrie că e timpul să nu mai tremure în case, alții se tem că pornirea centralelor îi va arde rău la buzunar.
Experții susțin că amânarea momentului în care trebuie pornită căldura ar putea provoca și probleme. Potrivit presei britanice, clienții British Gas, Octopus, Eon, EDF și OVO vor primi bani pentru a porni centralele termice.
Când ar trebui pornite centralele termice?
Majoritatea britanicilor stă cu ochii pe facturile la energie și pare decisă să economisească cât mai mult posibil. Llewellyn Kinch, CEO și co-fondator al platformei de energie solară MakeMyHouseGreen din Marea Britanie, a declarat că 14 octombrie este dată optimă pentru pornirea centralelor, astfel încât casele să se încălzească.
În acest fel, susține ea, centralei i se permite să pornească înainte ca afară să se răcească foarte mult. Alții au sfătuit amânarea pornirii centralelor până pe 27 octombrie, când se trece la ora de iarnă și se întunecă mai devreme.
A face acest lucru la momentul potrivit este esențial pentru a evita irosirea banilor pe facturile la energie.
Kinch susține că „pregătirea centralelor încălzire pentru cea mai grea iarnă este esențială. Iar data de 14 octombrie permite un răgaz de timp, înainte ca temperaturile să scadă foarte mult, și a ne asigura că încălzirea centrală funcționează corect”.
În acest fel, oamenii pot face față provocărilor unei ierni care se anunță foarte rece. Persoanele vulnerabile ar putea avea nevoie de încălzire începând din 14 octombrie – mai ales în nordul Angliei și în Scoția, unde temperaturile sunt foarte mici și în această perioadă”.
Totul depinde de zona în care locuiesc oamenii și de cât de mult au scăzut temperaturile
Ea spune că amânarea pornirii centralei poate economisi bani, dar totul depinde de zona în care locuiesc oamenii și de cât de mult au scăzut temperaturile.
„Oriunde locuiți, trebuie să existe o setare medie a căldurii și o utilizare care oferă cel mai bun echilibru între economie și căldură. Setați termostatul la o temperatură între 18-21C în timpul orelor în care sunteți în casă și reduceți ușor temperatura noaptea sau când sunteți plecați, pentru a ține casa caldă și a economisi la facturile de energie”, sfătuiește ea.
Sfaturi pentru eficiența energetică
Există două mici modificări ale modului în care funcționează centrala termică și care ar putea duce la o economie de aproximativ 324 de lire sterline la plata facturii, potrivit experților de la Heating Hub, care oferă sfaturi privind eficiența energetică.
Iată care sunt acestea:
Scăderea temperaturii pe circuitul tur
Temperatura pe circuitul tur reglează cât de fierbinte este apa când iese din centrală, pentru a ajunge în calorifere. Majoritatea centralelor cu condensare din Marea Britanie sunt încă setate așa cum au fost aduse din fabrică, adică la 80 de grade C, dar la această temperatură centralele termice nu pot funcționa foarte eficient.
Jo Alsop de la Heating Hub susține că, prin scăderea temperaturii pe circuitul de tur, gospodăriile ar putea economisi între 6% și 8% din consumul anual de gaz.
„Merită să subliniem faptul că centralele termice în condensare, deși sunt încadrate în clasa de eficiență energetică A, nu obțin neapărat ratingul A într-o locuință”, explică ea.
De altfel, s-a descoperit că unele centrale încadrate în clasa de eficiență energetică A funcționează la niveluri de eficiență E, adică de doar 75%.
Oprirea funcției de preîncălzire a centralei
Funcția de preîncălzire este concepută pentru a asigura că apa caldă este disponibilă în orice moment.
Oprirea funcției de preîncălzire ar putea însemna o perioadă mai lungă de așteptare pentru ca apa să se încălzească dimineața, dar este un factor important de luat în calcul, dacă englezii vor să economisească câteva sute de lire sterline la factura de încălzire.
Se estimează că gospodăriile din Anglia ar putea economisi astfel aproximativ 5%-10% din consumul de gaz. Îndrumările despre cum se dezactivează funcția de preîncălzire ar trebui să se afle în manualul de instrucțiuni al centralei, amintesc experții.