Starea bateriei – cum o verifici

Știți deja că, undeva în colțul din stânga sus sau din dreapta sus al ecranului, puteți vedea dacă telefonul mai are baterie. Deși această caracteristică este utilă, ajutându-vă să știți când trebuie băgat la încărcat, monitorizarea stării bateriei, pe termen lung, este la fel de importantă.

Producătorii proiectează bateriile de telefon ca orice consumabile, care, în timp, se deteriorează. Iată cum puteți vedea dacă bateria telefonului mai este, sau nu, funcțională, conform AndroidPolice.

Procesul de degradare a bateriei este ireversibil, deși eliminarea aplicațiilor care o consumă și prevenirea supraîncărcării ar putea încetini acest proces. Dar, spun specialiștii,  nu trebuie să așteptați până când bateria se stinge definitiv pentru a o înlocui sau pentru a vă lua un telefon nou. Verificați starea bateriei urmând acești pași.

Diferența dintre sănătatea și durata de viață a bateriei

Starea bateriei telefonului se referă la durata de viață a acesteia. Adică, durata în care rulează înainte de a fi nevoie să fie înlocuită.

Telefoanele noi și nefolosite au un procent maxim de 100% , care scade, în timp, din pricina utilizării continue. Numărul de cicluri de încărcare și aplicațiile descărcate, plus timpul petrecut utilizând dispozitivul, afectează rapiditatea cu care se deteriorează bateria. Veți observa că telefonul se descarcă mai repede decât de obicei, făcându-vă să-l reîncărcați mai des.Pe de altă parte, durata de viață sau nivelul bateriei înseamnă cât timp mai rămâne înainte ca telefonul să se închidă.

Un contor apare în colțul din dreapta sus sau din stânga sus al ecranului pentru a indica nivelul bateriei. Când activați opțiunea de a-l afișa în procente, veți vedea un număr lângă contor. Când telefonul se încarcă, veți vedea un încărcător sau o pictogramă fulger în apropierea acestuia.

iPhone-urile facilitează verificarea stării bateriei cu ajutorul meniului Setări,  nu și dispozitivele Android. Aveți nevoie de o aplicație terță parte, cu excepția cazului în care dețineți un telefon Samsung. Compania a adăugat un instrument pentru a cunoaște starea de sănătate a bateriei în aplicația Members. Pe anumite telefoane Android, este posibil să vedeți starea bateriei când formați un anumit cod de comandă.

telefon baterie scazuta
SURSA FOTO: Dreamstime

Verificați starea bateriei telefonului cu Samsung Members

Samsung Members este o aplicație comunitară, care vă conectează cu alți utilizatori, afișează cele mai recente știri și conținut de asistență. De asemenea, aplicația are un meniu de diagnosticare care testează telefonul pentru hardware-ul defect.

Deși verificatorul de stare a bateriei nu vă arată un anumit procent, veți vedea cum merge bateria pe o scară de la ”Bun la Slab”. Aplicația Members este preinstalată pe majoritatea telefoanelor Samsung și este doar pentru utilizatorii săi.

Dacă nu o aveți pe dispozitiv, puteți să o obțineți din Galaxy Store sau din Google Play Store. După ce ați făcut asta, urmați acești pași pentru a verifica durata de viață a bateriei:

  1. Deschideți Samsung Members
  2. Accesați Diagnosticare  – Diagnosticare telefon
  3. Atingeți Starea bateriei

Nu aveți motive de îngrijorare dacă pe ecran apare că starea bateriei este ”Normală” și durata de viață a bateriei este în stare bună. Cu toate acestea, dacă starea indică ”Acțiune necesară”, iar durata de viață a bateriei este proastă sau slabă, vizitați un magazin de specialitate pentru o eventuală înlocuire.