Informație pentru românii cu telefon mobil. Vor fi taxați în plus, fără avertisment

telefon mobil, bani, cost suplimentar

SURSA FOTO: Dreamstime

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează utilizatorii de telefonie mobilă cu privire la posibilitatea de roaming involuntar în peste 350 de unități administrativ-teritoriale din județele de graniță, în perioada călătoriilor de vară și a altor activități în zonele de frontieră ale României.

ANCOM avertizează utilizatorii de telefoane mobile că pot avea costuri suplimentare din cauza roamingului involuntar

Utilizatorii de telefoane mobile riscă să suporte costuri suplimentare considerabile pentru apeluri, mesaje și date mobile din cauza roamingului involuntar, chiar și în situația în care nu au traversat efectiv granița, potrivit unui comunicat emis joi de ANCOM.

Conform comunicatului ANCOM, conform Legii nr. 255/2023, autoritatea a identificat și publicat unitățile administrativ-teritoriale cu risc de roaming involuntar.

ANCOM va informa primăriile, consiliile județene și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii despre aceste zone, pentru a asigura implementarea măsurilor administrative necesare, conform reglementărilor legale în vigoare.

„În conformitate cu Legea nr. 255/2023, ANCOM a identificat unităţile administrativ-teritoriale cu risc de roaming involuntar şi a publicat lista acestora. Autoritatea va informa primăriile, consiliile judeţene şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii despre UAT-urile incluse în lista cu risc de roaming involuntar pentru a lua măsurile administrative corespunzătoare impuse de legislaţia în vigoare”, se arată în comunicat.

În total, au fost identificate 356 de unități administrativ-teritoriale cu risc de roaming involuntar, situate în județele de graniță.

Acestea includ:

  • Mehedinți cu 33 de UAT-uri,
  • Timiș cu 31 de UAT-uri,
  • Botoșani cu 29 de UAT-uri,
  • Satu Mare cu 28 de UAT-uri,
  • Bihor cu 26 de UAT-uri,
  • Iași cu 22 de UAT-uri,
  • Dolj cu 21 de UAT-uri,
  • Caraș-Severin cu 19 UAT-uri,
  • Suceava cu 19 UAT-uri,
  • Giurgiu și Arad cu câte 15 UAT-uri fiecare,
  • Constanța, Călărași, Vaslui și Tulcea cu câte 13 UAT-uri fiecare,
  • Galați și Maramureș cu câte 11 UAT-uri fiecare,
  • Teleorman cu 14 UAT-uri,
  • Olt cu 10 UAT-uri.

Cum se produce roamingul involuntar?

Autoritatea explică faptul că roamingul involuntar se produce atunci când un telefon mobil se conectează automat la rețelele de telefonie din țările învecinate în timp ce utilizatorii se află în zonele de frontieră ale României.

Aceasta se întâmplă de obicei când semnalul rețelei dintr-o țară vecină este mult mai puternic decât al rețelei proprii, în zone unde acoperirea rețelei utilizatorului este slabă sau în caz de întrerupere temporară a semnalului de către rețeaua proprie, cum ar fi în urma unor incidente sau lucrări programate.

SURSA FOTO: Dreamstime

Riscul principal al roamingului involuntar este generarea de costuri suplimentare, utilizatorii fiind facturați cu tarife de roaming internațional pentru apeluri, mesaje și date mobile, chiar dacă nu au traversat efectiv granița.

ANCOM subliniază că, în special în zonele de frontieră cu Republica Moldova, Serbia și Ucraina, costurile pot fi semnificativ mai mari, deoarece aceste țări, nefiind membre UE, nu beneficiază de tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii Europene.

Ce recomandă ANCOM ?

Pentru a evalua riscul și a verifica acoperirea de semnal din România, ANCOM sugerează utilizarea hărții interactive de pe Aisemnal.ro.

Această platformă oferă informații despre acoperirea cu semnal pentru tehnologiile 2G, 3G și 4G, disponibile pentru fiecare operator de telefonie mobilă din România.

Harta va fi actualizată în ultimul trimestru al acestui an și ajută utilizatorii să identifice zonele cu semnal puternic și să evite conectarea automată la rețele străine.

Pentru a preveni costurile suplimentare, ANCOM recomandă utilizatorilor să: selecteze manual rețeaua de telefonie mobilă pentru a evita conexiunile automate cu rețele externe; să verifice și să dezactiveze setările de roaming de date în zonele de frontieră; să fie atenți la mesajele de bun venit de la operatorii străini care semnalează activarea roamingului; și să verifice tarifele de roaming aplicabile la operatorul lor pentru a estima eventualele costuri.

Dacă utilizatorii observă taxe pentru roaming involuntar, este recomandat să contacteze imediat serviciul de asistență al operatorului de telefonie mobilă pentru clarificări. Dacă problema persistă, pot înainta o plângere către ANCOM.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) se ocupă de protejarea intereselor utilizatorilor prin stimularea concurenței și inovației în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale.

ANCOM administrează resursele limitate (precum spectrul radio și resursele de numerotație) într-o manieră pro-competitivă, încurajează investițiile eficiente în infrastructuri și promovează conectivitatea de mare viteză.