Potrivit Codului Rutier, pe lângă situațiile în care circulă ei înșiși pe drumurile publice, medicii pot fi sancționați și dacă nu își îndeplinesc obligația legală de a-i trimite pe șoferii pe care-i au în evidență sau îngrijire la o examinare medicală de specialitate, în cazul în care descoperă că aceștia suferă de o boală care nu le-ar permite să obțină sau să își reînnoiască permisul de conducere.
Codul rutier prevede o sancțiune ce se aplică exclusiv medicilor. Mai exact, în acest act normativ scrie că “neîndeplinirea de către medic a obligației prevăzute la art. 22 alin. (6) și alin. (6^2)” reprezintă contravenție sancționabilă cu amendă din clasa a IV-a de sancțiuni, și anume cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.
Medicii sunt obligați să emită bilet de trimitere pentru șoferii pe care îi au în evidență
La alineatul 6 al articolului 22, Codul Rutier stabilește că orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidența sau îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale incompatibile cu calitatea de conducător de vehicule, este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală autorizată să facă examinarea medicală a conducătorilor, cu diagnosticele constatate, scrie avocatnet.ro.
Acesta mai trebuie, totodată, să scrie în biletul de trimitere datele de contact ale unității medicale în care își desfășoară activitatea și să consemneze emiterea biletului de trimitere în fișa medicală a conducătorului.
Biletul de trimitere se va comunica șoferului respectiv cât mai repede posibil, prin corespondență electronică sau clasică. În baza acestuia, persoana care deține permis de conducere este obligată să se prezinte, în termen de trei zile lucrătoare, la unitatea de asistență medicală autorizată pentru a efectua examinarea medicală de specialitate.
Altă obligație pe care o au medicii
Mai mult, conform alineatului 6^2 al articolului 22, în cazul în care, în termen de 30 zile de la data comunicării biletului de trimitere, medicul trimițător nu este înștiințat de către unitatea de asistență medicală autorizată asupra rezultatului examinării, acesta este obligat să comunice poliției rutiere din regiune atât datele celui aflat în evidența sau îngrijirea sa (nume, prenume și cod numeric personal), dar și informația că acesta a fost trimis să se prezinte pentru o examinare medicală.
Lista afecțiunilor medicale incompatibile cu calitatea de conducător de vehicule se găsește în Ordinul Ministerului Sănătății 1.162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.
În funcție de gravitate, problemele de vedere, de auz, handicapul locomotor, anumite afecțiuni cardiovasculare sau neurologice pot constitui, de asemenea, un impediment în conducerea unui vehicul.