Informație pentru toți părinții și elevii! Trebuie să completeze această declarație

bani_părinți_copii_elevi

SURSA FOTO: Dreamstime

Este o veste foarte bună pentru părinții salariați și pentru copiii lor! Aceștia vor putea avea anumite beneficii, dacă vor completa declarația necesară.

Începând cu luna ianuarie a acestui an, toți părinții salariați beneficiază de o scutire de impozit, indiferent cât câștigă. Pentru acest lucru, ei vor trebui să depună o declarație pe propria răspundere.

Potrivit Federației Naționale a Părinților, deducerea suplimentară de impozit se aplică pentru fiecare copil înscris la creșă, grădiniță sau școală. Pentru fiecare copil înscris la unul dintre aceste tipuri de instituții, părinții vor primi o deducere personală suplimentară din impozit pe venit de 100 de lei, indiferent de salariu.

Modelul de declarație a fost publicat pe grupul de Facebook Grupul Personalului Auxiliar.

Sursa: Facebook

Actele necesare pentru a primi deducerea suplimentară

În cerere, părinții vor completa câmpurile:

  • numele și prenumele părintelui;
  • adresa de domiciliu;
  • CNP-ul părintelui;
  • numele și prenumele copilului;
  • data nașterii a copilului;
  • CNP-ul copilului;

La această declarație se vor anexa:

  • copia de pe cartea de identitate a angajatului
  • copia de pe certificatul de naștere al copilului
  • adeverința de la unitatea de învățământ unde este înscris copilul.

Ordonanța de Urgență nr. 16 din 15 iulie 2022 stabilește că deducerea personală suplimentară se acordă părinților care au salarii, indiferent de nivel, iar copilul este înscris într-o unitate de învățământ.

„(10) Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:

a) 15% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul prevăzut la alin. (3);

b) 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învățământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.

(11) Prin părinte, în sensul alin. (10) lit. b), se înțelege: părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, adoptatorul, persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției, persoana care are în plasament copilul sau în tutelă, persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în textul OUG.

Un singur părinte va beneficia de deducerea suplimentară

În cazul în care un copil este întreținut de ambii părinți, deducerea personală suplimentară se va acorda numai unuia dintre părinți. Acesta va trebui să depună declarația pe propria răspundere la angajator.

„(12) În cazul în care copilul este întreținut de ambii părinți, deducerea personală suplimentară prevăzută la alin. (10) lit. b) se acordă unuia dintre părinți prin prezentarea documentului care atestă înscrierea copilului într-o unitate de învățământ și a unei declarații pe propria răspundere din partea părintelui beneficiar”, potrivit ordonanţei de urgenţă.

Potrivit edupedu.ro, dacă părintele are mai mult de un loc de muncă, acesta va fi obligat să declare că nu beneficiază de astfel de deduceri de la un alt angajator.

„(13) În situația în care părintele desfășoară activitate la mai mulți angajatori, în plus față de documentele prevăzute la alin. (12), părintele care beneficiază de deducerea personală suplimentară prevăzută la alin. (10) lit. b) are obligația să declare că nu beneficiază de astfel de deduceri de la un alt angajator”, se arată în textul OUG.